„Casinul Minerva“ şi, mai apoi, simplu, Minerva, dăinuie impunător în Craiova de azi, vorbind din fiecare colţişor de o istorie a unui loc în care au călcat figuri importante ale unei vremi cu parfum vechi.

Alta era imaginea Craiovei de acum mai bine de o sută de ani. Călătorul prin străzile urbei de odinioară descoperea la întretăierea actualei străzi Kogălniceanu cu Unirii, pe locul Minervei, rachieria şi băcănia lui Ganea Bacalu. Pentru a reîntregi tabloul, aruncăm o privire în documentele vremii şi aflăm că peste drum, tot pe Uliţa Mare, era hotelul lui Hagi Panait Theodoru, „La Casinul Mercuriu“. Sub hotel era un restaurant unde călătorul în vremuri de demult citea la o masă o foaie de ziar procurată de alături, de la prăvălia în care bătrânul Aron Zwibel vindea jurnale. Tot de aici îşi putea procura tutunul, dar şi câteva volume vechi pe care negustorul le scotea pe tarabă.

Un tablou de epocă

La un pas, doi, distanţă se înălţa hotelul Paris, sub care era băcănia lui Teodor Tudoran, dar şi Zărăfia lui Farchy şi o cizmărie. Sanctuarul de la întretăierea străzii Kogălniceanu cu strada Unirii era piaţa de carne şi zarzavaturi. În mijloc, fântâna, în jurul căreia negustoresele vremii îşi mai prezentau o marfă sau încercau să-şi convingă un potenţial client de calitatea produselor şi atunci când eforturile erau zadarnice îşi umezeau fruntea, pregătindu-se să lupte cu convingere pentru câştigarea unui alt muşteriu.

Animaţie multă, ca-n toată urbea, care vine să-şi spună astăzi povestea din documentele îngălbenite de trecerea vremii. Răsfoind, aflăm cum peste timp băcănia lui Ganea Bacalu a lăsat locul „Casinului Minerva“, care avea, la parter, prăvălii, iar la etaj, saloane mari şi elegante, unde se jucau cărţi şi biliard, aici neputând intra fitecine, luxul şi, mai ales, preţurile nefiind la îndemâna oricui, aşa că cele mai