O adolescenta americana in varsta de 17 ani a creat o aplicatie "anti-spoiler" pentru Twitter, cu scopul de a bloca mesajele care dezvaluie in avans intriga dintr-un film, dintr-un serial TV sau dintr-o carte, postate pe aceasta platforma de microblogging.
"Atentie, urmeaza un spoiler!" - numeroase articole sau comentarii postate pe internet incep cu acest mesaj, prevenindu-i astfel pe utilizatori. Jennie Lamere, enervata sa isi vada ruinata de fiecare data placerea ei de telespectatoare din cauza dezvaluirilor facute de internauti, a decis sa actioneze si sa creeze o aplicatie, informeaza lefigaro.fr.
" Ma saturasem! Privind emisiunile mele preferate, nu puteam sa ma conectez pe Twitter, pentru ca mesajele de acolo dezvaluiau deja totul (despre intriga acelor emisiuni, n.r.)", a declarat pentru Los Angeles Times aceasta adolescenta originara din New Hampshire.
"Spoiler", un termen din limba engleza, se refera la un text scurt care dezvaluie in avans o parte din intriga unui roman, a unui film, a unui serial TV sau a unui joc video , in special pe internet, unde utilizatorii schimba intre ei un numar impresionant de mesaje despre preferintele lor culturale si fac acest lucru cel mai adesea la doar cateva minute dupa difuzarea oficiala a acelor continuturi.
Bazandu-se pe cunostintele ei in informatica, tanara eleva de liceu se afla acum pe cale sa finalizeze un "anti-spoiler" sub forma unui modul complementar pentru platforma Twitter. Aplicatia ei se numeste Twivo si, prin intermediul unui sistem de cuvinte cheie definite de utilizator - titlul cartii/filmului/serialului sau numele unui personaj -, intercepteaza mesajele de pe Twitter care dezvaluie intriga. Inventia ei a fost deja premiata luna trecuta in cadrul unui concurs pe teme informatice organizat la Boston, denumit "TVnext Hackathon".
Jennie Lamere,