Scris de Corina Hutan - ARAD. Un poștaș care măsluiește corespondența, un maior nebun care se crede dictator și o familie simpatică… “Familia Tót”. Este vorba despre spectacolul prezentat în cea de-a doua seară a Festivalului de Teatru Nou, care a adus în fața publicului o lume altfel… de carton, prezentată într-o manieră extrem de comică și relaxată.
Un text mai puţin cunoscut la noi, ce aparține dramaturgului maghiar Orkeny István, considerat unul dintre cei mai importanţi din Ungaria, este pus în scenă de Victor Ioan Frunză care, la fel ca de fiecare dată, reușește să capteze atenția publicului prin spiritul ludic extrem de dezvoltat și comicul de situație ce nu poate trece neobservat. Avându-i în distribuție pe George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu şi Alexandru Ion, Familia Tot aduce în scenă o lume de carton în care, pe toată durata spectacolului se construiesc alte lumi din carton, într-un spațiu imaginat de Adriana Grand, căreia îi aparține scenografia spectacolului. În cele două ore și jumătate, cât durează reprezentația, scena se umple cu tot felul de obiecte din carton, cutii și chiar ființe de carton, folosite ca o metaforă pentru fiinţele care pier în războiul niciodată adus în prim-plan, dar care reprezintă cea mai puternică prezenţă din întregul spectacol. Totul se învârte în jurul fiului familiei Tot, plecat pe front, care trimite, periodic, scrisori, pentru a-i ține pe tatăl, mama și sora sa la curent cu tot ce i se întâmplă.„Tót” ce trebuie pentru un spectacol reușit
Un poștaș care măsluiește corespondența cum crede el de cuviință, un maior nebun care se crede dictator și o familie simpatică. Este rețeta unui spectacol de succes, o comedie cu accente dramatice, care nu are cum să nu placă iubitorilor de teatru.
George Costin (Maiorul) e ofiţerul venit la odihnă în sânul primitoarei familii Tot – ursuz și înco