Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socialismul de portofel al PSD (Opinii)

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Francezii au o vorba prin care ii ridiculizeaza pe cei care se pretind socialisti dar al caror stil de viata este departe de cel al electoratului proletar caruia i se adreseaza: "gauche caviar", adica "stanga de caviar". Oare cei din conducerea PSD cu portofele grase cum ar putea fi denumiti?

Expresia "gauche caviar" a aparut prin anii '80, dar parca niciodata nu s-a lipit atat de bine ca de actuala guvernare socialista de la Paris. Recent, presedintele Hollande i-a obligat pe membrii cabinetului socialist sa-si faca publice averile, in incercarea de a stinge scandalul legat de fostul ministru al Bugetului, Jerome Cahuzac, care a admis ca are un cont secret in Elvetia cu aproximativ 600.000 de euro.

Lista averilor detinute de ministrii socialisti i-a socat pe francezi, obisnuiti cu imaginea unor oameni care si-au facut un titlu de glorie din mersul cu trenul: opt din cei 38 de ministri au bunuri si conturi care se ridica la multe milioane de euro. Insusi premierul Jean-Marc Ayrault, ce a defilat prin campania electorala cu pasiunea sa proletara pentru calatorit cu cortul, are o avere de 1,5 milioane de euro.

Toata povestea l-a costat zdravan pe presedintele Francois Hollande, care dupa 11 luni de la instalarea in functie a inregistrat un adevarat record de impopularitate pentru ultimii 50 de ani: 74% dintre francezi sunt nemultumiti de activitatea sa.

Intre timp, in micul Paris, Victor Ponta are foarte multa treaba cu socialistii lui, spre bucuria lui Hollande, astfel ca nu are timp si nici interes sa dea idei poporului francez despre organizarea unui eventual referendum. Impreuna cu ale sale patru case, Ponta este ales triumfator si fara contracandidat ca sef al stangii romanesti, alaturi de o suita de vicepresedinti printre care si cel mai sarac dintre ei se poate fali cu o casa de vacanta si niste conturi labartate.

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 22 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 24 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 29 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 17 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 20 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°