Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Spătaru: „Manuscrisele de la apa Moldovei”

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Cu câteva zile în urmă, în Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, care a găzduit o nouă şedinţă de lucru a Cenaclului literar „Mihail Iordache” al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a fost lansat volumul de versuri cu titlul „Manuscrisele de la apa Moldovei”, semnat de Alexandru Spătaru.

„Manuscrisele de la apa Moldovei / numai aici puteau să apară, / în conexiune cu veşnicia”

Cartea, lansată în lipsa autorului bucureştean, căruia vârsta şi starea de sănătate nu i-au permis deplasarea, se adaugă scrierilor anterioare care grupează volumele „Pasul mare”, „Aşteptări”, „Singurătatea materiei”, „Linii de contur”, „Jurnal de gânduri”, „Rod şi ofrandă”, publicate în intervalul 2004-2012.

Reprezentat la eveniment de artistul plastic Viorel Corodescu COV, care a realizat grafica de copertă şi ilustraţiile de interior (care a etalat şi o expoziţie de grafică în care s-au aflat şi câteva din lucrările reproduse în carte), autorul şi-a transmis mesajul printr-o emoţionantă scrisoare cu vibraţii îngemănate cu „Cuvântul la urmă” din finalul volumului: “Unice înscrisuri, / de real interes, / Manuscrisele de la apa Moldovei / numai aici puteau să apară, / în conexiune cu veşnicia. / Fiecare din noi e o filă. / Pe aici a curs trecerea noastră. / Ce s-a mai scris / în partea asta de lume / sunt nişte banale însemnări / lipsite de importanţă...”.

„Un poet profund, măcinat de dimensiunile existenţiale ale umanului”

Alexandru Spătaru, „un poet profund, măcinat de dimensiunile existenţiale ale umanului, rezonate într-un vers străbătut de meditaţie filosofică”, aşa cum scrie Ion Cozmei în textul introductiv cu genericul „O altă ”, remarcat şi apreciat în confreria literară (autor asupra căruia s-au pronunţat Constantin Dram, Viorica S. Constantinescu, Nicolae

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 10 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°