Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grapini: 'Jale şi dezastru' in reprezentanţele româneşti de turism din străinătate

Publicat in Income Magazine, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, a declarat, sâmbătă, în Băile Felix, că a găsit 'jale şi dezastru' la reprezentanţele de turism ale României în străinătate, motiv pentru care ministerul 'va schimba totul'.

'La Paris, la Viena, în Spania, Italia, e jale şi dezastru! Oamenii nu aveau habar că trebuie să promoveze ţara lor, ei de asta sunt acolo. În sfârşit, am preşedintele Autorităţii Naţionale în Turism, îi chem pe toţi, le fac o fişă a postului şi le dau termene. (...) Aici schimbăm totul şi ne deschidem spre Asia. În Japonia, de exemplu, unde oamenii sunt foarte interesaţi. (..) Noi trebuie să promovăm inteligent România, prin specificul ei,' a spus Maria Grapini, la întâlnirea cu oamenii de afaceri din staţiunile Felix şi 1 mai.

Ea a precizat că a preferat să ajungă în Bihor, la prima ediţie a festivalului dedicat celor două staţiuni balneare Felix şi 1 Mai, deşi la Cluj se semna un protocol între minister şi Asociaţia 'Cele mai frumoase sate din România', deoarece consideră că 'turismul poate să fie o industrie', şi mai cu seamă turismul balnear, care se practică tot timpul anului, cu condiţia să aibă legislaţia adecvată şi investitori şi, nu în ultimul rând, sprijinul administraţiilor locale, care să vină cu unele facilităţi.

'Vreau să atragem investitori din ţările non-europene. În India am găsit posibili investitori, dar trebuie să rezolvăm procedurile de vize, ca să circule mai uşor. Avem şi oameni interesaţi din Arabia Saudită. E pe agenda mea dirijarea investitorilor către zone de interes naţional,' a subliniat ministrul.

În seria de proiecte şi iniţiative ale ministerului, Maria Grapini a amintit că se lucrează la legea turismului, că până la finele lunii iunie vor apărea ghidurile mult simplificate pentru accesarea fondurilor 2014-2020, că se pregăteşte o lege a insolvenţei (fiind m

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, doi fiind răniţi

News.ro acum 33 minute
Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această chestiune, acesta fiind al doilea incident într-o sing

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

News.ro acum 8 ore
Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectar

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°