Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare CYBER-JAF din istorie. România, una dintre victime

Publicat in Gandul, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Procurorii americani au pus sub acuzare opt persoane care constituiau celula din New York a unei reţele de hoţi ce combina fraudele pe Internet cu cele la bancomate. Aceştia au reuşit să fure în câteva ore, doar în cartierul new-yorkez Manhattan, aproape 3 milioane de dolari prin retrageri frauduloase de la bancomate, scrie Daily Mail. Paguba a fost însă mult mai mare şi s-a extins la nivel mondial: în aproximativ zece ore, reţeaua a retras 40 de milioane de dolari de la bancomate din 24 de ţări, efectuând prin intermediari 36.000 de tranzacţii. Astfel de retrageri de bani au avut loc şi în România, însă sumele au fost mici, de ordinul zecilor de mii de euro.

Capii reţelei se pare că nu se află în SUA, însă autorităţile americane nu au dat încă mai multe detalii, conform Reuters. Liderul grupului din New York a fost găsit asasinat în Republica Dominicană.

Vineri, în Germania, procurorii au anunţat că pe 19 februarie au reţinut doi cetăţeni olandezi care făceau parte din această reţea – un bărbat de 35 de ani şi o femeie de 56 de ani. Cei doi au retras de la bancomate din Dusseldorf aproximativ 170.000 de euro, însă paguba produsă în Germania este mult mai mare – 2,4 milioane de dolari.

“În loc de arme şi de măşti, această organizaţie de cybercrime a folosit laptopuri şi internetul. Mişcându-se la fel de rapid precum datele de pe internet, organizaţia şi-a creat drum de la sistemul de computere al corporaţiilor internaţionale până pe străzile din New York”, a declarat Loretta Lynch, procurorul de caz din New York.

Sursa: captură Daily Mail.

Cum se fură milioane de dolari de la bancomat, în câteva ore

Performanţa reţelei, de neegalat până acum, a fost timpul foarte scurt în care a reuşit să retragă banii şi anvergura internaţională a jafului.

Totul a început cu spargerea, prin hacking, a unor computere care aparţine

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 19 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 13 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 29 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°