Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRBL a făcut 30 de domnişoare SĂ LEȘINE pe scenĂ! Uite cum a fost posibil!

Publicat in Ziarul Ring, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Catalogat încã de la audiţii drept cel mai exigent jurat de la „România Danseazã”, CRBL nu se dezminte nici în semifinale. Le-a speriat de moarte pe fetiţele din Trupa As, prelungind suspansul pânã în ultimul clipã. Deşi Monica şi Mihai au avut doar cuvinte de laudã la adresa micuţei, CRBL a încercat sã descopere şi cel mai mic cusur. În momentul în care a dat verdictul, fetiţele au cãzut pur şi simplu din picioare pe scenã. Coregrafa, mama acesteia şi Jorge s-au alãturat şi ei imediat micuţelor. Dacă au fost suficient de convingătoare pentru a merge mai departe în competiţie, rămâne de văzut duminica aceasta, de la 20.30, numai la România Dansează.

După două gale pline de emoţie şi momente spectaculoase, ultima semifinală România Dansează se apropie cu paşi repezi. Astãzi, de la 20.30, 12 semifinalişti vor încerca să-i convingă pe îndrăgiţii juraţi că locul lor este în lumina reflectoarelor, pe scena supershowului. Numele primilor opt finalişti a fost deja dezvăluit, iar în această ediţie doar patru dintre concurenţi vor merge în etapa finală, trei dintre ei aleşi de juriu, iar cel de-al patrulea prin votul telespectatorilor.

Catalogat încã de la audiţii drept cel mai exigent jurat de la „România Danseazã”, CRBL nu se dezminte nici în semifinale. Le-a speriat de moarte pe fetiţele din Trupa As, prelungind suspansul pânã în ultimul clipã. Deşi Monica şi Mihai au avut doar cuvinte de laudã la adresa micuţei, CRBL a încercat sã descopere şi cel mai mic cusur. În momentul în care a dat verdictul, fetiţele au cãzut pur şi simplu din picioare pe scenã. Coregrafa, mama acesteia şi Jorge s-au alãturat şi ei imediat micuţelor. Dacă au fost suficient de convingătoare pentru a merge mai departe în competiţie, rămâne de văzut duminica aceasta, de la 20.30, numai la România Dansează.

După două gale pline de emoţie şi momente

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbalista Cristina Neagu va fi decorată cu Ordinul Național „Steaua României”

Adevarul acum 33 minute
Cristina Neagu, una dintre cele mai mari handbaliste ale tuturor timpurilor, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”.

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz

Gandul acum 46 minute
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politic

Posibile noi sancțiuni pentru Rusia dacă Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina

Ziua Constanta acum 33 minute
Dacă președintele rus Vladimir Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancțiunile și să vizăm sectoarele financiar și petrolier, a declarat duminică șeful diplomației franceze, relatează AFP. „Cee

Video Garry Kasparov, îndemn la vot pentru români. „Dacă nu votezi, poţi să ajungi ca în Rusia sau China”

Adevarul acum o ora
Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov a lansat un apel la vot, afirmând că dacă nu votezi poţi ajunge ca în Rusia sau China, unde votul cetăţenilor este irelevant.

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Prognoza meteo 11 – 18 mai

Botosani News acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit specialiştilor, vremea continuă să fie rece pentru această perioadă din calendar. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zi

Gigi Becali: „Poate să plece doar Edjouma, poate fac un schimb cu Rapid” » Ce a spus Victor Angelescu după propunerea patronului FCSB

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Gigi Becali a declarat că Dan Șucu, patronul celor de la , l-a sunat în urmă cu un an și jumătate în legătură cu transferul lui Malcolm la gruparea din Giulești. Patronul de la este dispus să-l cedeze acum pe mijlocaș, dar Victor Angelescu, acționar

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum 3 ore
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
dum.

6°/18°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°