Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EMOTIONANT - Seniorii si tinerii scolii „Lucian Blaga“ si-au dat intalnire la aniversarea a 50 de ani de la primul clopotel

Publicat in eMaramures, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Evenimentele dedicate implinirii a 50 de ani de activitate a scolii „Lucian Blaga“ din Baia Mare au continuat astazi, 11 mai, cu un spectacol festiv al tinerilor elevi si cu o intalnire intre generatii. Fiind si ultimul punct din programul dedicat celebrarii institutiei de invatamant, reuniunea seniorilor si a tinerilor care au studiat la scoala de pe strada Izei s-a dovedit a fi si cel mai emotionant moment. La intalnirea dintre generatii au participat peste 100 de cadre didactice, dar si fosti elevi ai scolii „Lucian Blaga“, intre care si primarul Catalin Chereches, care, profitand de ocazie, au tinut sa multumeasca dascalilor pentru educatia primita.

Programul de astazi a debutat cu o serbare a tinerilor elevi, in cinstea celor care si-au dedicat activitatea pentru ca Scoala „Lucian Blaga“ sa fie una dintre cele mai renumite din Baia Mare.

„Astazi am avut, incepand cu ora 10.00, la Casa Tineretului, serbarea festiva, la carte au participat copiii de la toate clasele primare, respectiv gimnaziale. Acum avem o intalnire intre generatii, in care, alaturi de actualii profesori si invatatori ai scolii, ne vin incet - pentru faptul ca pasul lor este obosit -, fostii profesori, fostii directori, fostii invatatori, pe care ii asteptam cu drag pentru a le inmana o diploma de onoare, placheta memoriala ’Lucian Blaga 50 de ani de existenta’ ”, a aratat directorul scolii, Iustin Talpos.

La intalnirea dintre generatii fostii elevi si-au adus aminte cu mare drag de dascalii lor, dar si despre clipele petrecute in banci. „ E un moment care iti genereaza intr-un fel nostalgie . E un moment in care imi aduc aminte de clipele in care eram aici si pasii imi erau indrumati de tovarasa invatatoare si, sigur, o mare parte din exigenta, rigurozitatea, atentia pentru detalii, o am datorita faptului ca dansa mi-a insuflat aceste lucruri, aceste valori.

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 31 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 40 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°