Trei persoane au ajuns la spital, vineri noapte, în urma unui conflict izbucnit în Galaţi între acestea şi o patrulă de Poliţie, răniţii susţinând că ar fi fost agresaţi de oamenii legii.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, vineri noapte, doi poliţişti care patrulau pe o stradă din municipiul Galaţi au observat un grup format din opt persoane care tulburau liniştea publică.
Astfel, oamenii legii le-au cerut persoanelor respective să se legitimeze, însă acestea au refuzat şi au devenit recalcitrante, unul dintre poliţişti fiind nevoit să folosească spray lacrimogen.
Conform sursei citate, tinerii au fugit, iar poliţiştii au plecat în urmărirea lor. În timpul urmăririi poliţiştii ar fi fost atacaţi cu pietre, unul dintre aceştia fiind rănit la mâna dreaptă, potrivit Mediafax.
La rândul lor, cei trei tineri răniţi spun că se aflau pe o stradă din apropierea centrului municipiului Galaţi, după ce sărbătoriseră naşterea copilului unuia dintre ei, iar la un moment dat ar fi intrat în conflict cu poliţiştii care au recurs nejustificat la violenţă.
Ionut Chiperi Citeste despre: persoane , ranite , politisti , conflict , galati vezi comentariile