FC Botoşani va încerca astăzi, de la ora 11:00, pe "Municipal", să facă un pas decisiv spre Liga I.
Trei puncte contra celor de la Săgeata Năvodari ar echivala practic cu promovarea, în proporţie de 99%, în premieră în Liga I la finele acestui sezon pentru botoşăneni. Deşi niciun egal nu ar fi de neglijat în acest meci şi ar menţine ridicate şansele de promovare ale formaţiei locale, elevii lui Cristian Popovici sunt decişi să dea totul pe teren pentru a-şi apropia victoria.
"Suntem aproape de finalul unui drum, de îndeplinirea unui obiectiv şi dorinţa de victorie este cu atât mai mare. Săgeata este o echipă bună, însă veţi vedea cu ce determinare vom intra pe teren şi vom aborda acest joc. Avem nevoie de susţinerea publicului şi sunt convins că suporterii vor fi cel mai bun jucător al nostru în acest meci", a declarat Gabriel Vaşvari, unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai echipei.
Jucătorii au fost vizitaţi ieri de acţionarii echipei, iar aceştia le-au cerut să evolueze cu aceeaşi determinare ca în toate jocurile din acest retur de pe "Municipal".
FC Botoşani va încerca astăzi, de la ora 11:00, pe "Municipal", să facă un pas decisiv spre Liga I.
Trei puncte contra celor de la Săgeata Năvodari ar echivala practic cu promovarea, în proporţie de 99%, în premieră în Liga I la finele acestui sezon pentru botoşăneni. Deşi niciun egal nu ar fi de neglijat în acest meci şi ar menţine ridicate şansele de promovare ale formaţiei locale, elevii lui Cristian Popovici sunt decişi să dea totul pe teren pentru a-şi apropia victoria.
"Suntem aproape de finalul unui drum, de îndeplinirea unui obiectiv şi dorinţa de victorie este cu atât mai mare. Săgeata este o echipă bună, însă veţi vedea cu ce determinare vom intra pe teren şi vom aborda acest joc. Avem nevoie de susţinerea publicului şi sunt convins că suporterii vor fi cel mai bun jucă