Astra Giurgiu a câştigat, aseară, meciul jucat pe teren propriu, cu Rapid, în cadrul etapei a 31-a a Ligii I. Sursa: LIBERTATEA
Cu moralul la pământ, după ce au aflat că nu au primit licenţa pentru sezonul viitor, rapidiştii au mai primit în aseară o lovitură. Echipa din Grant a fost învinsă în ultima secundă, în deplasare, de Astra Giurgiu, scor 2-3.
Gazdele păreau să obţină un succes facil după golurile înscrise de Takayuki (45) şi Yahaya (70). Rapidiştii au revenit spectaculos în joc şi au egalat prin Dică (77) şi Herea (90+1). În momentul în care arbitrul Alexandru Tudor se pregătea să fluiere finalul întâlnirii, Bukari a marcat golul victoriei (90+3), dar reuşita trebuia să fie anulată din cauza unui ofasaid la De Amorim.
În minutul 36, în momentul în care partida era întreruptă, fanii rapidiştilor i-au chemat pe jucători la salut, iar aceştia au reacţionat şi au răspuns ovaţiilor. Suporterii le-au cerut fotbaliştilor să părăsească terenul, dar rapidiştii au refuzat. În schimb, susţinătorii "feroviarilor" au plecat din tribune.