Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi astronauţi americani au oprit scurgerea de amoniac de la bordul ISS

Publicat in Romania TV, duminică 12 mai 2013 ·

Doi astronauţi americani de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au înlocuit cu succes sâmbătă, în spaţiu, o pompă defectă de la bordul staţiei, reuşind astfel să oprească scurgerea de amoniac de la un sistem de răcire, în cadrul unei misiuni de urgenţă fără precedent.

Amoniacul este utilizat pentru răcirea circuitelor prin care trece curentul electric la bordul staţiei, produs de panourile solare ale acesteia.

Misiunea astronauţilor Tom Marshburn şi Chris Cassidy, realizată mai repede decât era prevăzut, a avut o durată de cinci ore şi jumătate, relatează AFP, citat de Mediafax.

Începută la ora 12.44 GMT, reparaţia s-a încheiat la ora 18.14 GMT, a anunţat NASA. "Marshburn şi Cassidy au revenit la bordul ISS", a anunţat agenţia spaţială americană prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter.

Citeşte şi Prima rază de soare deasupra Statelor Unite, fotografiată din spaţiu

La aproximativ trei ore după începerea misiunii, cei doi astronauţi au reuşit să înlocuiască pompa care se defectase. "Noua pompă a fost instalată şi funcţionează", a anunţat NASA.

O oră mai târziu, astronauţii au pus acea pompă în funcţiune şi, după alte 30 de minute de observare, nu au constatat nicio scurgere de amoniac. "Nu mai există scurgeri! Îi vom aduce pe Tom şi pe Chris înapoi la bordul staţiei", a anunţat pe Twitter Chris Hadfield, comandantul ISS care a coordonat această misiune.

NASA precizează că "acea pompă va trebui să fie supravegheată mai mult timp pentru a afla dacă înlocuirea ei a pus capăt acelei scurgeri", se afirmă în comunicatul emis de agenţia spaţială americană.

Cei doi astronauţi americani, pentru a evita o eventuală contaminare, au aşteptat apoi ca Soarele să ardă urmele de amoniac de pe costumele lor, înainte de a reveni la bordul ISS.

Citeşte şi ULUITOR. Ce se întâmplă când storci un

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezolvare subiecte la istorie, BAC 2025. Explicațiile unui profesor, în scurt timp pe Hotnews

HotNews acum 43 minute
Absolvenții de liceu de la uman au susținut astăzi proba de BAC la istorie, proba obligatorie a profilului. La ora 15.00, baremul de corectare va fi publicat pe Edu.ro. Până atunci, însă, în scurt timp, un profesor va explica cum trebuia să fie rezo

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 3 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum 48 minute
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Oficial! Unde vor putea fi urmărite meciurile din Premier League în România

Gazeta Sporturilor acum o ora
Este oficial: începând cu sezonul 2025/2026, Premier League va fi transmis în România exclusiv pe VOYO, platforma de streaming a grupului PRO.

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

Un fragment din Nichifor Crainic, ministrul Propagandei în regimul legionar condus de Ion Antonescu, introdus într-o variantă de rezervă pentru examenul la Limba română la BAC 2025

HotNews acum o ora
Un fragment literar semnat de Nichifor Crainic, unul dintre promotorii extremei drepte din perioada interbelică și fost ministru al Propagandei, a fost introdus de către Ministerul Educației într-una dintre variantele de rezervă pentru subiectele de

SuperLiga: Portarul grec Giannis Anestis și-a prelungit contractul cu FC Botoșani

HotNews acum 26 minute
Portarul grec Giannis Anestis, în vârstă de 34 de ani, și-a prelungit contractul cu FC Botoșani, noua înțelegere fiind valabilă până în vara anului 2026, cu drept de prelungire pe încă un sezon, transmite Agerpres. „Portarul Giannis Anestis și-a pre

Vremea

București
acum

27°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

25°
mie.

17°/25°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

26°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°