Pe 9 mai 2013, în jurul orei 22, lucrători din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei – SPF Rădăuţi, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au oprit în trafic, pe raza localităţii Siret, un microbuz marca Renault Trafic.
La volanul autoturismului se afla cetăţeanul ucrainean Volodymyr M., în vârstă de 36 de ani, iar în calitate de pasager – soţia acestuia, Iuliana M., tot cetăţean ucrainean, în vârstă de 32 de ani.
Existând suspiciuni că aceştia transportă ţigări, poliţiştii de frontieră au luat măsura conducerii persoanelor şi autoturismului la sediul SPF Rădăuţi, în vederea efectuării unui control amănunţit.
Astfel, a fost descoperită ascunsă, într-un perete dublu de pe partea stângă a microbuzului, cantitatea de 400 pachete cu ţigări.
Ţigările, marca Winston, cu timbru Republica Moldova, în valoare de 4.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanelor în cauza li s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Totodată, microbuzul Renault Trafic, în valoare de 5.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuţi, în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.