Papa Francisc a solicitat, în cursul predicii rostite astăzi, oferirea de garanţii juridice pentru protejarea fătului încă din momentul concepţiei.
Suveranul Pontif a relansat astfel în spațiul public o temă extrem de sensibilă ce ține de bioetică.
“Fac apel la menţinerea vie a atenţiei tuturor pe o temă de o importanţă majoră – cea a respectării vieţii umane încă din momentul concepţiei“,
a declarat Papa Francisc în predica rostită astăzi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.
Este prima temă sensibilă lansată în dezbaterea publică de către Papa Francisc I, pe care acesta o propune de la instalarea sa în fruntea Bisericii Catolice.
Suveranul Pontif a reamintit că, zilele acestea, numeroase parohii italiene colectează semnături pentru garantarea protecţiei juridice a fătului, în cadrul iniţiativei europene intitulate “Unul ca noi”.
“Viaţa umană trebuie protejată din primul moment al existenţei!“,
a insistat Suveranul Pontif.
Doctrina morală catolică şi ortodoxă în materie de bioetică subliniază importanţa protejării vieţii fiinţelor umane încă din momentul concepţiei, acesta fiind considerat momentul începerii vieţii.
Canoanele morale catolice și ortodoxe condamnă utilizarea metodelor contraceptive, precum și avortul.
Sursa info: www.mediafax.ro
Sursa foto: www.euronews.com
Papa Francisc a solicitat, în cursul predicii rostite astăzi, oferirea de garanţii juridice pentru protejarea fătului încă din momentul concepţiei.
Suveranul Pontif a relansat astfel în spațiul public o temă extrem de sensibilă ce ține de bioetică.
“Fac apel la menţinerea vie a atenţiei tuturor pe o temă de o importanţă majoră – cea a respectării vieţii umane încă din momentul concepţiei“,
a declarat Papa Francisc în predica rostită astăzi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.
Este prima temă sensibilă