Ion Gheorghe Maurer a fost premierul cu cea mai lungă guvernare din istoria contemporană a României. A exercitat prerogativele funcţiei timp de 13 ani (1961-1974). Despărţirea de el a însemnat pentru Ceauşescu începutul unui timp când, cu excepţia nevestei, nu mai preţuia opinia nimănui.
Printre amintirile vizitei din 1971 în ţările comuniste asiatice, încă tânărul demnitar pe-atunci Ştefan Andrei a păstrat şi stupefacţia ce i-au trezit-o discuţiile purtate, la Canton, între Ceauşescu şi Maurer. Ironizându-l pe Ceauşescu care solicita înlocuirea cuvântului „consum” cu sintagma „bunăstare materială şi spirituală”, primul ministru a replicat frust: „Eu aş vrea să mor cu curul în sus într-o societate de consum”.
Investiţii sporite în detrimentul consumului populaţiei
Cei doi s-au contrat şi pe tema raportului dintre investiţii şi consum: premierul susţinând că o treime din venitul naţional pentru acumulare e prea mult, iar secretarul general argumentând cu progresul ce va să fie în anul 2000. Au plonjat acolo şi în discuţii filozofice. Derivatul axiomei marxiste după care materia, ca factor primordial al universului şi ,,bază” a spiritului, este influenţată, la rându-i, de partea imaterială a lumii, i-a părut lui Ceauşescu izvor nesecat de ,,conştiinţă revoluţionară”. În termeni metaforici, Maurer i-a atras însă atenţia: dacă materia e locomotiva trenului, conştiinţa ar fi vagoanele; dacă asupra vagoanelor s-ar acţiona printr-o frânare sau accelerare bruscă, locomotiva se dă peste cap. Nu s-au înţeles deloc atunci, a conchis martorul (Lavinia Betea, Andrei Ştefan, Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli, Bucureşti, Adevărul, 2011).
Doi-trei ani buni de colaborare
Nu se înţelegeau însă mai de demult. Lui Maurer i-a părut bună alegerea lui Ceauşescu numai în următorii doi-trei ani. Doar atât noul ,,cap” al partidului l-a în
