Demult, demult, într-un trecător ceas al vieţii s-a îndrăgostit, definitiv şi iremediabil, de limba romană... De cuvântul care zideşte, de cuvântul care înalţă. De cuvântul şi limba poporului în care s-a născut! Iubeşte copiii de când se ştie şi tot de când se ştie s-a imaginat muncind doar printre ei. Dacă nu s-ar fi făcut dascăl de limba romană şi-ar fi dorit medic pediatru. Să le aline durerea şi suferinţele! Aşa, le îmbogăţeşte sufletele şi vocabularul. Pe cei mai harnici şi mai talentaţi îi pregăteşte pentru olimpiadele de la care an de an aduc, în diplome şi trofee, confirmarea. Scrie manuale şi cărţi de specialitate. A iniţiat singurul concurs de gramatică din ţară! A mers zece ani. Apoi, pentru gramatică... nu au mai fost bani! Învăţământul românesc este prioritate naţională doar în discursurile politicienilor, la vreme de campanie electorală! Fiecare dintre noi poartă, în suflet, peste ani, icoana unor dăscăli dragi. Oameni care, demult, cândva, au ştiut să aşeze piatră de temelie la destinele noastre. De la primul creion, la primul ghiozdan ori prima notă mai mare sau mai mică, până la diplomele care atestă finalizarea licenţelor, masteratelor ori doctoratelor noastre, drumul e aşternut de dăscălii care au primit, dincolo de fişă postului şi datoria de a ne căli sufletele pentru o viaţa şi o luptă care nu au fost niciodată uşoare. Este şi povestea Marei Trofin.

Are la clasă o deviză - O carte pe lună. Cei care citesc mai mult sunt premiaţi. Dacă nu s-ar fi făcut profesoară, s-ar fi făcut medic pediatru. Face pregătire cu copii talentaţi care merg la Olimpiade. Îi învaţă cum se vorbeşte corect limba română şi tot timpul îi atenţionează - Nu se zice servici, ci serviciu! Corect - Nu vreau decât două mere şi nu Vreau decât… A initita singurul concurs de gramatică din ţară. Totul a fost organizat de Şcoala 25 cu ajutorul sponsorilor. S-a întrerupt pentru