Sute de sibieni şi turişti au dansat în centrul oraşului pe ritmurile antrenante ale Fanfarei Drum Kitchen din Berlin. Pe ritmuri de muzică africană fanfara stradală a dat duminică , 12 mai, startul cele de-a 43-a ediţie a Sibiu Jazz Festival.
Veniţi din Germania, cei 30 de artiştii germani, obişnuiţi să anime centrele marilor oraşe din Europa prin muzica lor, vor concerta zilnic, de la ora 13.oo, timp de o săptămână, în centrul istoric al Sibiului.
Festivalul de Jazz va reuni, în primele două zile, 10 trupe cu artişti din toată ţara şi străinătate, în cadrul "Galelor Studenţeşti", iar până duminică, 19 mai, peste 100 de interpreţi vor urca pe scenele de la Sibiu.
Anul acesta au fost alese două locaţii, Teatrul Gong şi Sala Thalia, pentru multe reprezentaţii bileletele fiind deja epuizate, potrivit organizatorilor.
PROGRAM JAZZ FESTIVAL SIBIU 2013
Luni 13 Mai:
13:30 - Parada Jazzului cu Drum Kitchen Berlin (Germania) – Piata Mica, Piata Mare, Bd. Balcescu
19:00 - Concursul Sibiu Jazz Festival – Teatrul Gong
George Enescu Jazz College Sextet – Bucuresti
Big band GAIO - Cluj
Youvenis Group – Intorsatura Buzaului
Earth Wind and Drums – Bucuresti
Viorica Pintilie Trio – Bucuresti
Miroslav Hloucal Quartet – Cehia
23:30 – JAM SESSION – Music Pub
Marti 14 Mai:
13:30 - Parada Jazzului cu Drum Kitchen Berlin (Germania) – Piata Mica, Piata Mare, Bd. Balcescu
19:00 – Concursul Sibiu Jazz Festival – Teatrul Gong
Duo Ovidiu Pârjol & Maria Şimandi – Alba Iulia
Ana-Cristina Leonte Trio – Bucuresti
Blue Train - Bucuresti
21:00 – Concert Drum Kitchen Berlin – Teatrul Gong
21:30 – Gala si Premierea Laureatilor – Teatrul Gong
23:30 – JAM SESSION – Music Pub
Miercuri 15 Mai:
13:30 - Parada Jazzului cu Drum Kitchen Berlin (Germania) – Piata