Concertul Regal şi lansarea celei de-a doua ediţii (în limba engleză) a albumului special dedicat Majestăţii Sale Regele Mihai I al României „At your service at all times...”, au constituit evenimentul prin care Radio România a marcat, sâmbătă, 11 mai 2013, la Sala Radio, Ziua Regalităţii.
Într-o atmosferă de sărbătoare, în prezenţa Alteţelor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae, a Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a fostului Preşedinte al României, Emil Constantinescu, a numeroşi ambasadori şi personalităţi ale vieţii culturale şi artistice, precum şi a unui numeros public, care a făcut ca sala de concerte a Radio România să devină neîncăpătoare, au răsunat acordurile „Imnului Regal” care au deschis această adevărată sărbătoare muzicală la cel mai înalt nivel artistic.
Concertul oferit de Radio România în onoarea Casei Regale a marcat o adevărată premieră, fiind primul Concert Regal găzduit de Radio România, după 1947. Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului român Christian Badea, avându-i ca solişti pe violonista Mihaela Martin şi violoncelistul suedez Frans Helmerson, a continuat programul cu „Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră”, ultima lucrare pentru orchestră concepută de Brahms, cei trei muzicieni de talie mondială bucurându-se de nu mai puţin de şase ieşiri la public. În pauza concertului, în foaier, un al doilea moment a completat evenimentul găzduit de Radio România: lansarea albumului „At your service at all times...”, ediţia în limba engleză, carte şi două CD-uri, în excelenta traducere oferită de Alistair Blyth.
Această ediţie în limba engleză este continuarea firească a eforturilor de restituire către marele public a tezaurului de documente sonore din arhiva Radio România şi devine astfel, graţi