Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un club Interact s-a înființat la Buziaș. Tinerii vor învăța ce înseamnă voluntariatul

Publicat in Ora de Timis, duminică 12 mai 2013 ·

Galerie Foto

TIMIȘ. Sâmbătă, la inițiativa Rotary Club Buziaș, cu sprijinul Liceului din Buziaș, a avut loc ceremonia prin care a luat ființă un club Interact format din 20 de tineri, majoritatea din Buziaș, dar și din comunele din proximitate.

Interact este o organizație ce funcționează sub tutela unui club Rotary, este axată pe beneficiile directe și indirecte ale lucrului în echipă a liceenilor, fiind format din tineri cu vârste între 14 și 18 ani. Peste 200.000 de tineri din peste 110 țări aparțin celor peste 8.700 cluburi Interact.

Prin înființarea acestui club, tinerii din comunitatea Buziașului vor învăța ce este voluntariatul, responsabilitatea socială, acțiunile caritabile, își vor dezvolta spiritul de conducator și vor înțelege și conștientiza că mai binele comunității locale depinde direct și de implicarea lor și nu trebuie să aștepte acest “mai bine” de la centru sau din altă parte, a declarat Ilie Stoinel, secretarul Rotary Club Buziaș pentru perioada 2012-2013. La eveniment au luat parte și reprezentanți ai Liceului din Buziaș, colegi rotarieni de la Cluburile Rotary din Lugoj, Reșița, dar și ai clubului Rotary Ripensis Timișoara.

Ramură a Rotary International, clubul Interact are ca scop conștientizarea și urmărirea problemelor comunității din care face parte. În acest sens, se dezvolta activități de grup care promovează bunăvoința între oameni. Ghidați în activitățile lor de motto-ul „A servi mai presus de sine”, Interact înseamnă „International Action”. Galerie Foto

TIMIȘ. Sâmbătă, la inițiativa Rotary Club Buziaș, cu sprijinul Liceului din Buziaș, a avut loc ceremonia prin care a luat ființă un club Interact format din 20 de tineri, majoritatea din Buziaș, dar și din comunele din proximitate.

Interact este o organizație ce funcționează sub tutela unui club Rotary, este axată pe beneficiile directe și indirecte ale lu

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 5 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 4 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 7 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 11 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 7 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 7 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 12 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 10 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 6 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 10 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°