Creştinii ortodocşi au avut vineri, motiv de mare sărbătoare, adus de Izvorul Tămăduirii Maicii Domnului. Şi în Târgu-Jiu, bisericile au devenit neîncăpătoare de lumea care a venit de dimineaţă la slujbă, s-a rugat pentru sănătate şi a aşteptat rândul la apa sfințită de preoţi.
La o săptămână de la Vinerea Mare, credincioşii au prăznuit Izvorul Tămăduirii, prima mare sărbătoare din Săptămâna Luminată şi pe care tradiţia creştină o înscrie adânc în calendarul creştin ortodox. Slujba de sfinţire a apelor s-a ținut în curtea bisericilor, unde, apa strânsă în bidoane a fost binecuvântată de preoţi, conform tradiţiei. Înainte de sfinţirea apelor, credincioşii nu au uitat să aprindă lumânări şi să se roage pentru sănătate, mai ales că semnificaţia religioasă nu le este deloc străină. „Este o mare sărbătoare, luăm apa sfinţită, Aghiasma Mică şi trebuie consumată până la Înălţare”. Fie doar şi pentru câteva clipe, oamenii au lăsat alte preocupări deoparte vineri de dimineaţă pentru a se ruga la biserică şi să se spele de necazuri. Cu speranţa aceasta au aşteptat enoriaşii rândul la apa sfinţită, convinşi că este de datoria lor de buni creştini să ţină tradiţiile. În plus, este loc şi de răbdare, numai să ajungă la apa tămăduitoare. „Nu mă mai grăbesc ca altă dată, stau aici ca să ajung la apa sfinţită, sunt alţii mai grăbiţi din ce văd. Se uită că de fapt important este să cinstim această zi în tihnă, evlavie şi bucurie. Cu apa de la Izvorul Tămăduirii, ne scăpăm de boli, la trup, dar şi suflet, dacă avem credinţă. Eu asta am văzut în familia mea credinţă şi tradiţii de la Dumnezeu”, a subliniat o credincioasă. Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, cea care veghează asupra mântuirii neamului. La mănăstirea Lainici a fost prilej de dublă sărbătoare. Pentru că mănăstirea are două hramuri speciale, al Izvorului Tămăduirii şi al Sfântului Irod