La Sibex, şedinţa de vineri s-a încheiat cu un volum de 1556 de contracte, cel mai bun din întreaga săptămână trecută. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la aproape 19 milioane de lei. Per ansamblu, săptămâna de tranzacţionare a fost una scurtă, cu doar patru şedinţe în care speculatorii au fost destul de rezervaţi. Prin urmare, volumul total a fost unul mai degrabă redus, cu doar 4475 de contracte. În prim-planul speculaţiilor s-a aflat zilnic perechea euro/dolar, care a fost preferata jucătorilor, în dauna derivatului pe indicele Dow Jones, care a coborât pe locul secund.
În ultima şedinţă, perechea EUR/USD_RON a fost tranzacţionată pe scadenţele iunie şi septembrie, totalizând 717 contracte. Pentru iunie au fost încheiate peste 600 dintre acestea. Moneda unică a fost cotată la 1,2995 dolari, depreciindu-se cu 0,38%. Raportat la scadenţa din toamnă, numărul contractelor a fost de 114, iar moneda unică a evoluat distinct faţă de termenul scurt, apreciindu-se cu 0,26%, la 1,3035 USD.
Plasamentele pe derivatul Dow Jones au totalizat vineri 534 de contracte pe scadenţa iunie. Preţul indicelui s-a apreciat cu 48 puncte şi a închis la 15.088 puncte. Evoluţia a fost una conformă direcţiei din SUA, unde indicele s-a apreciat vineri. De altfel, piaţa acţiunilor din SUA a înregistrat creşteri pentru a treia săptămână la rând, împingând indicii reprezentativi la nivel record, în condiţiile în care numeroase companii, de la "Walt Disney" Co. la "DirecTV", au depăşit estimările privind câştigurile şi în contextul în care băncile centrale din lume au intensificat implementarea de stimulente monetare pentru impulsionarea creşterii economice.
În segmentul derivatelor pe mărfuri, simbolurile SIBGOLD_RON şi SIBGOLD au atras ambele câte 25 de contracte pe scadenţa iunie. Preţul aurului s-a depreciat puternic, pierzând câte 25,6 şi 29,3 USD şi închizând la 1442, re