Cei peste 50 de expozanţi prezenţi la “FestivalulMeşteşugarilor, Produselor şi Obiceiurilor Tradiţionale”, desfăşurat în perioada 10-12 mai, în Promenada Mall Târgu-Mureş, au oferit o gamă bogată de produse, la preţuri mici. Au participat producători de carne, de miere, lactate, vin şi must, panificaţie, precum şi producători de gemuri, siropuri, legume, fructe, dar şi produse artizanale. Mureşenilor li s-au alăturat producători din judeţele Sibiu şi Vâlcea, care au venit cu mezeluri, deliciosul “piept rulat”, la preţul de 35 de lei/kg sau brânzeturi, respective brânza în coajă de brad, la 45 de lei/kg. Cât despre mureşeni, aceştia sunt cunoscuţi de către vizitatori şi se declară bucuroşi să participle la acest eveniment.
Obiectele pictate, şi pe placul adulţilor
“Sunt membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici din Târgu-Mureş. Mi-a plăcut întotdeauna portul popular şi motivele populare. La Festival am venit atât cu pictură cât şi cu aceste motive populare. Cândva, mobila era vopsită astfel, cu aceste motive populare şi mi-a plăcut mult. Am cumpărat mobila şi eu am vopsit-o.Vizitatorii pot să vadă casete pentru bijuterii, maşinută pentru băieţi, mobilă de cameră şi de bucătărie pentru fetiţe, şi mesaje de binecuvântare pentru casă, toate acestea din lemn. De asemenea, comercializez şi picturi. Obiectele sunt preferate şi de adulţi, care cumpără, de exemplu casete de bijuterii”. Tehnica este una special: mai întâi lemnul se dă cu “glazură”, ca o bază, desenul se face pe o hârtie, se dă o culoare, se desenează iar pentru motive, se foloseşte culoarea galben. Apoi, urmează restul culorilor.” Albert Olga, artist plastic din Târgu-Mureş
Miere, preţ între 25 şi 50 de lei per kg
“Încercăm să promovăm la d-voastră în judeţ cele mai bune produse din Suceava: preparate cu polen, preparate cu propolis, cătină şi mai multe feluri de miere: neîncălzită, ne