Astăzi vom face cunoştinţă cu profesoara de Limba şi literatura română Aurelia Avram, de la Şcoala „Anghel Saligny”. A intrat în învăţământ încă din 1990, imediat după absolvirea claselor liceale. A continuat să predea ca suplinitor la catedra de Limba Română a Şcolii din Mărăşeşti până în 1998, când s-a hotărât să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie şi Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 2002, proaspăt absolventă a acestei facultăţi, devine cadru didactic la Şcoala ,,Anghel Saligny”, unde începe adevărata sa aventură ca profesor. Anul acesta va susţine examenul pentru obţinerea gradului I didactic.
Reporter: De ce aţi dorit să deveniţi profesor de Limba Română?
Aurelia Avram: Îmi plăcea să corectez. Cărţile pe care le citeam, deşi nu aveau greşeli, îmi plăcea să le corectez cu roşu. Pentru mine, jocurile copilăreşti erau tot cu tentă şcolară. Asta mi-am dorit, nu pot să îmi explic.
Rep. A venit de undeva dorinţa?
A.A.: A venit de la profesoara mea de Limba română, care era director la Şcoala nr.9, pe dânsa am avut-o ca profesoară la clasele V-VIII. Dânsa mi-a întipărit această dorinţă de a ajunge profesor de Limba Română. Este adevărat că nu am fost grozavă la matematică, fizică, chimie şi atunci m-am gândit: ce să fac? Şi era singurul drum în viaţă pe care mi-l puteam alege la perioada respectivă. A fost o alegere nemaipomenită.
Rep. Ce este cel mai greu în profesia aceasta?
A.A.: Cel mai greu e lucrul cu copilul, la nivel sufletesc. Trebuie să te cobori la nivelul lor, să îi înţelegi, să te pui în locul lor, să gândeşti de ce nu a făcut copilul tema în ziua respectivă, poate a avut o problemă. Ţi s-a întâmplat şi ţie când erai copil şi totuşi ai fost scuzat. Trebuie să fie o relaţie de iubire între profesor şi elev. Eu aşa văd.
Rep.: Cum aţi ajuns să descoperiţi această afinitate pe
