Zece angajați ai Uzinei Mecanice Sadu, dintre care trei inculpați și restul învinuiți, su fost reaudiați vineri la Parchetul Județean Gorj. Primul a sosit la Parchetul Judeţean directorul UM Sadu, Nicolae Dijmărescu. „Am fost chemat pentru declarații suplimentare. Atât vă pot spune”, a declarat Nicolae Dijmărescu, șeful UM Sadu. Apoi, la sediul Parchetului Județean Gorj au venit și şeful Pazei, Marius Borcan (lider al PC Gorj – n.red.), şi ceilalţi urmăriţi penal în dosarul traficului de armament. Procurorii le-au adus la cunoştinţă celor anchetaţi acuzaţiile, dosarul urmând să ia cât de curând calea instanţei de judecată. Şeful Uzinei Mecanice Sadu şi şeful Pazei sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu, după ce unul dintre salariaţi a fost prins în flagrant în timp ce vindea 200 de cartuşe unui poliţist sub acoperire. Salariatul prins în flagrant este de mai mult timp arestat preventiv. A fost adus și el la audieri la sfârșitul săptămânii trecute. „La sediul parchetului au fost chemați pentru a fi audiați și pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală. Cei zece chemați, trei inculpați și șapte învinuiți, s-au prezentat însoțiți de apărători. În cauză este o persoană arestată preventiv”, a spus Micaela Teodorescu, procurorul care ocupă funcția de purtător de cuvânt al Parchetului Județean Gorj.
Zece angajați ai Uzinei Mecanice Sadu, dintre care trei inculpați și restul învinuiți, su fost reaudiați vineri la Parchetul Județean Gorj. Primul a sosit la Parchetul Judeţean directorul UM Sadu, Nicolae Dijmărescu. „Am fost chemat pentru declarații suplimentare. Atât vă pot spune”, a declarat Nicolae Dijmărescu, șeful UM Sadu. Apoi, la sediul Parchetului Județean Gorj au venit și şeful Pazei, Marius Borcan (lider al PC Gorj – n.red.), şi ceilalţi urmăriţi penal în dosarul traficului de armament. Procurorii le-au adus la cunoştinţă celor a