Prima ediţie a Festivalului „Mihai Viteazul“ de la Craiova a adus pe Hipodromul din Parcul Nicolae Romanescu un număr impresionant de oameni, cum nici în ultimele campanii electorale nu a reuşit politicul să strângă.
1 /.
Sub privirile a 10.000 de olteni, şi nu numai, a fost reeditată bătălia de la Călugăreni, una dintre cele mai importante victorii obținute de români împotriva otomanilor.
Mii de craioveni au fost prezenți sâmbătă seara pe Hipodromul din Parcul “Nicolae Romanescu”, din Craiova, unde zeci de figuranți, cascadori profesioniști și actori renumiți au adus în fața spectatorilor prezenți scene unice din spectacolul „Bătălia de la Călugăreni”.
Ion Besoiu, Maria Buză, Natașa Raab, Vlad Miriţă, Radu Pietreanu, Vasile Calofir, Adrian Pavlovschi sunt doar câteva nume ale scenei românești care au reînviat celebrele personaje istorice, precum ostaşii de frunte ai Craiovei din timpul Voievodului Mihai Viteazul: Fraţii Buzeşti -Stroe, Radu şi Preda, Baba Novac, Gruia Novac, etc.
Replicile Marelui Ban - interpretat de Adrian Pavlovschi, doamnei Teodora (mama Marelui Ban al Craiovei) - interpretată de Natașa Raab, domniţei Stanca – interpretată de Maria Buză şi lui Popa Stoica - interpretat de Ion Besoiu, au făcut să vibreze de emoţie spectatorii.
La simularea bătăliei de la Călugareni "10.000 de craioveni au savurat piesa presărată cu glume şi efecte speciale. Cred că am stabilit şi un record de public prezent la un spectacol, scrie pe pagina sa de facebook primarul Lia Olguţa Vasilescu. Duminică, începând cu ora 18.00, în Piaţa „Mihai Viteazul“ urmează carnavalul medieval.