Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Ce Romania nu este regat

Publicat in Corect News, duminică 12 mai 2013 ·

Dar, nici republica nu prea este. Presedintelui i se cere sa se poarte ca un rege, sa nu mai faca parte din partide, desi mai are voie un mandat, in care ii trebuie sprijin politic; pentru asta se blocheaza tara de doua ori, in trei randuri de alegeri, se strang bani negri, apoi se mulg de la buget etc.

De fapt, nu prea este nimic, cam toate sunt pe la jumatate, neduse pana la capat, in niciun domeniu. O posibila explicatie am primit-o de la un semi-monarhist. ”Da, am tinut cu Regele, in anii 90, dar acum…Ce sa spun, nu prea cred ca are sanse Monarhia. N-o voteaza lumea, i-a prostit comunismul, nu poti sa-i schimbi”.

Asta spune tot despre fermitatea credintelor si curajul de a sustine ceea ce crezi. Pe doamna cu spirala tacerii nu trebuia s-o cheme Noelle Neumann, ci Maricica Popescu.

Elitele din Romania nu au convingeri, credinte sau proiecte, doar conjuncturi: atunci mergea, acum parca nu mai e moda asta, asa ca am renuntat la ideal… daca se schimba directia vantului, mai vedem.

Pai, daca tu sustii monarhia constitutionala, daca asta crezi, ce-ti pasa ca impartasesti credinta cu o mie sau cu 10 milioane de oameni? Daca 10 milioane spun ca doi plus doi fac cinci, isi schimbi convingerea ca fac patru? Daca acum crezi ca e bun sistemul de ce n-ar fi si peste 20 de ani. Da, dar n-o sa mai traiasca Regele atat. Pai, parca sustineai monarhia, nu un candidat la presedintie, iar Dinastia nu sta intr-o persoana, ca partidele de lider.

Cand JFK a stabilit ca tinta trimiterea unui om pe luna a spus ”vom face aceste lucruri nu pentru ca sunt usoare, ci tocmai pentru ca sunt dificile”. Cati semi-idealisti de-ai nostri ar fi renuntat sa incerce, pe motiv ca sansele sunt infime?

De ce ii admiram pe englezi? Fiindca se duc pe stadion si canta chiar daca echipa lor a luat bataie in ultimele 20 de etape, la rand. Daca tinem doar cu echipa care c

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 53 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, miercuri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râu

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°