Dar, nici republica nu prea este. Presedintelui i se cere sa se poarte ca un rege, sa nu mai faca parte din partide, desi mai are voie un mandat, in care ii trebuie sprijin politic; pentru asta se blocheaza tara de doua ori, in trei randuri de alegeri, se strang bani negri, apoi se mulg de la buget etc.
De fapt, nu prea este nimic, cam toate sunt pe la jumatate, neduse pana la capat, in niciun domeniu. O posibila explicatie am primit-o de la un semi-monarhist. ”Da, am tinut cu Regele, in anii 90, dar acum…Ce sa spun, nu prea cred ca are sanse Monarhia. N-o voteaza lumea, i-a prostit comunismul, nu poti sa-i schimbi”.
Asta spune tot despre fermitatea credintelor si curajul de a sustine ceea ce crezi. Pe doamna cu spirala tacerii nu trebuia s-o cheme Noelle Neumann, ci Maricica Popescu.
Elitele din Romania nu au convingeri, credinte sau proiecte, doar conjuncturi: atunci mergea, acum parca nu mai e moda asta, asa ca am renuntat la ideal… daca se schimba directia vantului, mai vedem.
Pai, daca tu sustii monarhia constitutionala, daca asta crezi, ce-ti pasa ca impartasesti credinta cu o mie sau cu 10 milioane de oameni? Daca 10 milioane spun ca doi plus doi fac cinci, isi schimbi convingerea ca fac patru? Daca acum crezi ca e bun sistemul de ce n-ar fi si peste 20 de ani. Da, dar n-o sa mai traiasca Regele atat. Pai, parca sustineai monarhia, nu un candidat la presedintie, iar Dinastia nu sta intr-o persoana, ca partidele de lider.
Cand JFK a stabilit ca tinta trimiterea unui om pe luna a spus ”vom face aceste lucruri nu pentru ca sunt usoare, ci tocmai pentru ca sunt dificile”. Cati semi-idealisti de-ai nostri ar fi renuntat sa incerce, pe motiv ca sansele sunt infime?
De ce ii admiram pe englezi? Fiindca se duc pe stadion si canta chiar daca echipa lor a luat bataie in ultimele 20 de etape, la rand. Daca tinem doar cu echipa care c
