Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu îi reunește la Sibiu pe unii dintre cei mai importanți creatori promovați în selecțiile Golden Mask Russian Performing Arts Festival și Chekhov International Theatre Festival, transmit organizatorii.
Unul dintre cei mai premiați dramaturgi și regizori ruși, Ivan Vârâpaev va fi prezent la Sibiu pentru a-și prezenta spectacolul „Iluzii/Illusions”, o melodramă a valorilor sincere, fără complexe, sub forma unui dialog cu publicul.
Actorii Teatrului Praktika nu interpretează vreun rol, pur şi simplu spun povestea în întunericul ce învăluie sala. Spectacolul va avea loc luni, 10 iunie, de la ora 23:00, la Sala Studio a Teatrului Național din Sibiu.
Ca dramaturg, Ivan Vârâpaev a câștigat unele dintre cele mai importante premii de acest fel din Rusia, printre care Premiul Consiliului Prezidențial pentru contribuția adusă literaturii ruse.
În semn de recunoaștere pentru opera sa, dramaturgul are programat în agenda festivalului și un spectacol lectură după piesa „Dansul Delhi”, în traducerea Mașei Dinescu. Evenimentul va avea loc duminică, 9 iunie, ora 14:00, la Librăria Humanitas din Sibiu și este produs de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Mai mult decât atât, filmul său de debut „Euphoria” va fi proiectat, în aceeași zi, de la ora 16:00, la Sala Studio a Casei de Cultură a Sindicatelor. Pentru acest film, Ivan Vârâpaev a primit premiul special al juriului la Festivalul Kinotaur de la Soci, Micul Leu de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia şi marele premiu Crinul de Aur la Festivalul de la Wiesbaden. Proiecția de la ora 16:00 va fi urmată de cea a filmului „Dansul Delhi”, produs în 2012, după piesa cu același titlu. Artistul va fi prezent la Sibiu pe toată durata evenimentelo