Chiar cu riscul de a repeta ce s-a mai scris, redau aici un pasaj din eseul elogios, intocmit de vicepreseditele Institutului Cultural Roman, Horia Garbea, la adresa fostului presedinte azer Haydar Aliyev, eseu care de altfel a fost premiat la Baku.
"Pentru Azerbaidjan, Heydar Aliyev este ceea ce pentru Turcia reprezinta Mustafa Kemal Ataturk, ori pentru statele europene, pentru a nu cobori prea adanc in trecut, oameni politici ca Winston Churchill, Charles De Gaulle, Konrad Andenauer. El este un drapel si o emblema, dar este si, efectiv, personalitatea care a rasucit decisiv firul istoriei" (sic).
O statuie de milioane
Sa-l compari pe aproape necunoscutul Aliyev cu Ataturk, Churchill, De Gaulle, Adenauer pare prea de tot. Daca ar fi coborat si in trecut, poate mai apareau pe lista Alexandru Macedon, Caesar, eventual chiar Shakespeare, Moliere, Voltaire.
Merita observat ca Heydar Aliyev e cunoscut pe plan mondial ca un dictator, caruia nu-i lipsea nici cultul personalitatii. Culmea acestui cult este o statuie care i s-a construit hodoronc-tronc in Mexic, in contrapartida la niste lucrari, platite de statul azer cu 5 milioane dolari.
As fi putut sa inchei cu clasicul no comment. In fond ce a facut eseistul nostru altceva, decat sa-si linguseasca gazdele, laudandu-le fostul sef? S-a mai vazut. Omagierile erau pana nu demult la mare pret pe meleagurile noastre. Istoria cunoaste insa cazuri si mai di granda. Doua asemenea momente de maxima linguseala imi vin intamplator in minte.
Momentul de la Bucuresti
Primul moment dateaza din 24 mai 1877, cand tarul Alexandru al II-lea al Rusiei a trecut prin Bucuresti. Atunci primarul capitalei a tinut un discurs elogios, din care se poate cita, conform celor consemnate de C.Bacalbasa:
"Sire! Orasul Bucuresti e fericit a saluta in augusta p
