Senatorul PSD Alexandru Petru Frătean a susţinut miercuri, 8 mai, declaraţia politică „Educaţia – prioritate fundamentală pentru naţiunea română”, prilej cu care a trecut în revistă câteva evenimente recente, importante pentru învăţământul mureşean. „Numai în ultima lună au fost câteva evenimente care confirmă preocuparea pentru excelenţă: premierea olimpicilor la limbi străine, a XVII-a ediţie a Congresului Ştiinţific Internaţional pentru Studenţi, Tineri Medici şi Farmacişti Marisiensis 2013, a IX-a ediţie a Concursului naţional de pledoarii, „Fiat Justitia” la Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative a Universităţii “Petru Maior” şi aniversarea a 120 de existenţă a Colegiului Silvic Gurghiu, liceu de tradiţie în domeniul silvic. Îi felicit pe toţi şi îi asigur că aşa cum am făcut-o şi până în prezent, mă voi implica să sprijin iniţiativele şi demersurile educaţionale ale învăţământului mureşean, pentru a face din acesta un brand reprezentativ al judeţului Mureş”, a afirmat Alexandru Petru Frătean
Senatorul PSD Alexandru Petru Frătean a susţinut miercuri, 8 mai, declaraţia politică „Educaţia – prioritate fundamentală pentru naţiunea română”, prilej cu care a trecut în revistă câteva evenimente recente, importante pentru învăţământul mureşean. „Numai în ultima lună au fost câteva evenimente care confirmă preocuparea pentru excelenţă: premierea olimpicilor la limbi străine, a XVII-a ediţie a Congresului Ştiinţific Internaţional pentru Studenţi, Tineri Medici şi Farmacişti Marisiensis 2013, a IX-a ediţie a Concursului naţional de pledoarii, „Fiat Justitia” la Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative a Universităţii “Petru Maior” şi aniversarea a 120 de existenţă a Colegiului Silvic Gurghiu, liceu de tradiţie în domeniul silvic. Îi felicit pe toţi şi îi asigur că aşa cum am făcut-o şi până în prezent, mă voi implica