Un bărbat a fost arestat preventiv pentru tentativă de tâlhărie după ce pretinzând că vrea să cumpere un autoturism de 60.000 de euro, l-a ameninţat pe proprietar cu un cuţit şi i-a cerut să coboare din maşină. Întrucât proprietarul a refuzat, atacatorul l-a rănit în zona gâtului.
Bărbatul, arestat preventiv pentru 29 de zile, l-a contactat telefonic pe proprietarul maşinii, răspunzând astfel anunţului publicat de acesta potrivit căruia avea o maşină de vânzare al cărei preţ era de 60.000 de euro. Prefăcându-se interesat să cumpere maşina, cei doi s-au întâlnit astfel încât posibilul cumpărător să poată testa maşina. Cei doi au făcut câteva curse de probă, iar la un moment dat bărbatul i-a cerut proprietarului maşinii să meargă pe o stradă din Bucureşti pentru a vedea şi soţia lui maşina.
Potrivit poliţiştilor, femeia s-a urcat în maşină pe scaunul din dreapta. Falsul atacator s-a urcat pe bancheta din spate al maşinii şi de acolo l-a ameninţat pe proprietar cu un cuţit şi i-a cerut să coboare din maşină.
„Proprietarul s-a opus, fiind rănit în zona gâtului şi la două degete, cu un cuţit. Suspectul şi femeia cu care se întâlnise au coborât din maşină şi au fugit, iar victima s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanţii Poliţiei Române.
Suspectul a fost prins sâmbătă, în jurul orei 15.30, în zona Parcului Carol din Sectorul 4 al Capitalei, în urma investigaţiilor făcute de poliţiştii Serviciului Furturi de Auto din Poliţia Capitalei, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
Poliţiştii au găsit în locuinţa bărbatului cuţitul care se presupune că a fost folosit la comiterea infracţiunii.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de tentativă de tâlhărie.