Victor Ponta va fi prezent din nou, marţi – 14 mai, în municipiul Slatina, pentru a participa la inaugurarea primei secţii de cabluri de fibră optică din ţara noastră amenajată în cadrul fabricii Prysmian. Aceasta este a treia vizită a premierului în capitala judeţului Olt în decurs de un an, ultima fiind în noiembrie anul trecut, cu ocazia anunţării noului plan de investiţii aferent perioadei 2013-2017 de către conducerea firmei Pirreli.
Investiţia ce va fi inaugurată de către premierul Ponta face parte dintr-un proiect mai amplu al conducerii firmei Prysmian Slatina, ce se ridică la suma totală de patru milioane euro. Proiectul de faţă este doar o parte acestei investiţii şi a presupus dotarea unei hale a fabricii cu utilaje moderne pentru producerea de fibră optică; noua hală ocupând aproape o treime din suprafaţă unităţii.
Noul proiect al firmei slătinene va angrena circa 150 de muncitori, persoane ce provin tot din interiorul fabricii deoarece oamenii sunt mutaţi de la o secţia la alta, în funcţie de comenzi. La evenimentul de marţi vor fi prezenţi, în afară de premierul Victor Ponta, şi Valerio Battista, director executiv al Prysmian Group, alţi reprezentanţi la vârf ai companiei, noul ambasadorul Italiei la Bucureşti - Diego Brasioli, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, parlamentari, parteneri de afaceri ai Prysmian Group.
Aceasta este a treia vizită a premierului ţării în capitala judeţului Olt în decurs de un an, ultima fiind în noiembrie anul trecut, cu ocazia anunţării noului plan de investiţii aferent perioadei 2013-2017 de către conducerea companiei Pirreli.
De menţionat că Grupul Prysmian este lider mondial în industria de cabluri şi sisteme pentru energie şi telecomunicaţii, aceştia fiind prezent în România din anul 2005 prin filiala de la Slatina.