Uniunea Europeană nu ne cere să facem regionalizarea, iar UDMR nu consideră acum o prioritate acest lucru şi cere Guvernului să prezinte o variantă care să fie dezbătută, maghiarii pronunţându-se pentru regiuni mai mici, formate din maxim trei – patru judeţe, a declarat vineri, 10 mai, la Sibiu, Borbely Laszlo, vicepreşedintele politic al UDMR. “Vreau să accentuez foarte clar, pentru că s-a vehiculat foarte mult şi s-a încercat să se sugereze, că UE ne cere să facem o regionalizare. Să fie foarte clar: UE nu ne cere acest lucru. Toate proiectele care vor fi înaintate în perioada următoare, vor fi nu bazate pe anumite regiuni cu atribuţii administrative, ci bazate, eventual, într-adevăr pot fi unele proiecte regionale, dar care sunt pe baza acelor regiuni nu administrative, ci statistice, care sunt şi acum desenate”, a afirmat Borbely Laszlo, citat de Agerpres.