Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli Timşoara-FC Municipal încheie etapa luni, ora 17

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 12 mai 2013 ·

Miză doar pentru Poli În ultima partidă a etapei a XXVI-a a ligii secunde de fotbal, Seria B, FC Municipal Târgu-Mureş întâlneşte luni, 13 mai, de la ora 17, în deplasare, ACS Poli Timişoara. Mureşenii, după remiza albă de pe teren propriu cu UTA Arad a ieşit definitiv din calculele promovării, în condiţiile în care primele două clasate au obţinut câte un singur punct în ultimele două etapre. De cealaltă parte, bănăţenii pot redeveni lideri dacă obţin un singur punct în confruntarea cu echipa lui Cristian Coroian, dar au un meci mai mult disputat faţă de ocupanta p rimului loc, Corona Braşov. Aceasta din urmă a făcut un nou pas greşit, încheind la egalitate, 0-0 pe teren propriu cu Luceafărul Oradea. Cu şanse de promovare este şi Damila Măciuca, aflată la doar două puncte în spatele timişorenilor după remiza obţinută la Slatina, 1-1 cu FC Olt. Aproape se află şi UTA Arad, la patru puncte de ultimul loc promovabil, dar cu o partidă mai mult disputată faţă de primele trei clasate. Presiune doar umerii gazdelor FC Municipal ocupă doar locul VII, cu 28 puncte. Deşi cu două jocuri mai puţin, diferenţa de 12 puncte este decisivă.Partida de pe Bega este a doua dintre cele două formaţii. Bănăţenii sunt nou promovaţi în eşalonul secund şi au pornit sub denumirea de ACS Recaş. În tur au învins cu 2-1 la Târgu-Mureş, dar nu se aflau printre favoritele la promovare. Ulterior, aceştia au preluat după lungi procese palmaresul echipei „alb-violet”, retrogradată în urmă cu două sezoane. Poli se afla la finalul sezonului 2010-2011 în l upta pentru obţinerea titlului de campioană. FC Municipal a fost una dintre echipele care a încurcat-o. După un joc foarte disputat în tur la Târgu-Mureş, timişorenii au învins cu 3-2 după ce au fost conduşi în două rânduri, dar au cedat două puncte importante în returul de la Timişoara, 0-0 în etapa 28. Violeţii au încheiat pe locul secund

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 20 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 40 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 47 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 32 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°