Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda: „Nici Antonescu, nici Ponta nu vor ajunge să ocupe funcţia de preşedinte al României“

Publicat in Adevarul, duminică 12 mai 2013 ·

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda spune că nici Crin Antonescu, nici Victor Ponta „nu vor ajunge să ocupe funcţia de preşedinte al României“, deşi amândoi îşi doresc. Preda crede, însă, că PDL „va juca un rol important“ la alegerile din 2014.

„Nici Crin Antonescu şi nici Victor Ponta nu vor ajunge să ocupe funcţia de preşedinte al României, deşi îşi doresc amândoi asta. Unul e legitimat de congresele celor două partide, aceasta este domnul Antonescu, iar unul are tot anturajul care îi explică că e a opta minune a lumii şi trebuie să fie următorul preşedinte. Nu va fi niciunul preşedinte, pentru că unul s-a descalificat şi pe Antonescu nu îl va alege nimeni pentru că ne-a arătat ce preşedinte jucător şi european este, iar domnul Ponta trebuie să ştie că dându-i peste mână lui Antonescu şi PNL-ului îşi dă singur peste mână, pentru că niciodată stânga nu va reuşi să ia în România mai mult de 40 la sută. El ca şi candidat la preşedinţia României nu va lua decât voturi de la PSD, de la restul nu va lua“, a declarat Preda.

Preda crede că persoana care ar urma să candideze la prezidenţiale din partea PDL nu trebuie să fie anunţată cu doi ani înainte de alegeri.

„S-a vorbit foarte mult despre candidat (n.r. - candidatul PDL la alegerile prezidenţiale). Am văzut că unii se tot învârt pe la televizor şi îşi doresc să fie candidaţii dreptei reunite. Să aştepte, nu se fac candidaţii aşa! Şi mai e o chestiune - eu nu îmi aduc aminte ca Traian Băsescu să fi fost candidat cu doi ani înainte la prezidentiale. Vreţi să ne predăm un candidat domnului Voiculescu să fie analizat pe toate părţile timp de doi ani? Noi nu facem aşa ceva!", a spus Preda.

"Dacă PDL reuşeşte să îşi menţină trend-ul...avem deja 18 la sută şi ne cântă prohodul unii şi din interior şi din exterior luându-şi «la revedere» sau cine ştie ce mai făcând, iată că partidul are 18 procente şi va cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°