“A beautiful mind”. Valentin Boantă, medaliat la Geneva pentru invenția bancomatului securizat, condamnat la cinci ani închisoare pentru clonare de carduri
Nici o lacrimă pe obrazul deținutului Valentin Boantă, nici un regret, nici o tristețe. Stă pe marginea patului său, în celula E3/14 din Penitenciarul Vaslui și ne citește mecanic din jurnalul lui de pușcărie: “E seară. Aproape 8. Din camera mea asta nouă văd în stânga orașul și-n dreapta dealuri. Este atât de aproape așezarea locuită, că simt pulsul vieții din urbe. Îmi imaginez oameni care se plimbă savurând apusul călduros de primăvară. Doamne, ce frumos este afară!”.
“E lecția rușinii și-a umilinței mele, a mizeriei mele, a devenirii mele”
Se oprește brusc, închide caietul școlăresc și zice rece, răspicat: “Vedeți, eu încerc să nu mă obișnuiesc cu pușcăria. Nu vreau o secundă să uit că sunt aici. Am de urcat Golgota asta până la capăt. E lecția rușinii și-a umilinței mele, a mizeriei mele, a devenirii mele și nu pot să chiulesc de la ea, oricât mi-aș dori. Trebuie trăită până la capăt. Așa că am învățat să-mi fac micile plăceri și din închisoare – dacă e aprinsă veghea, citesc până dimineața. Aici singurul lucru pe care-l am la îndemână e timpul, nemărginit aproape. Și-ar fi păcat să-l pierd. Vreau să fac în închisoare tot ce n-am avut timp până acum să fac afară, de aia mă și grăbesc să citesc și să scriu atât de mult”. Are la dispoziție, oricum, cinci ani. Pentru asta, și-a strâns o comoară la capul patului. E “biblioteca” lui - o pungă de plastic atârnată de bare, plină cu Dostoievsky, Camus, Llosa, Marquez. De obicei se așează lângă geam, se uită-n sus la Vasluiul liber de pe deal, apoi privește-n jos la curtea de plimbare a pușcăriei – o cușcă imensă cu pereții din gratii – deschide o carte și citește. A reușit să alfabetizeze el singur doi colegi. Altora le-a pus în brațe primele c
