Un articol recent de la Bloomberg scria că "în Slovenia mai sunt puţine dovezi ale trecutului său comunist, printre acestea numărându-se câteva statui ale lui Tito şi sistemul bancar".
Guvernele de la Ljubljana au refuzat să privatizeze primele trei bănci din sistem, iar acestea "au acordat credite dezastruoase companiilor bine conectate politic", a căror valoare a ajuns la aproape 7 miliarde de euro, după cum arată Reuters.
Nimic nou pe fontul de est, nu-i aşa? Dar oare privatizarea ar fi ajutat la ceva, în condiţiile în care intrarea în zona euro a redus rata rezervelor minime obligatorii până la 2%, iar finanţările externe s-au grăbit să beneficieze de o nouă piaţă de desfacere?
Bineînţeles că nu. Mari bănci străine, cum este KBC, au fost nevoite să se retragă de pe piaţa Sloveniei după ce au căzut în capcana boom-ului generat de banii ieftini, capcană la construirea căreia au ajutat cu entuziasm.
Autorităţilor slovene nu le-a mai rămas acum decât să nege că ţara are nevoie de un bailout european. Dar situaţia este infinit mai dificilă decât era în urmă cu doi ani, când a început "dansul" din jurul Greciei falimentare.
Odată cu "rezolvarea" situaţiei din Cipru, Slovenia a revenit în atenţia presei internaţionale, în condiţiile deteriorării semnificative a economiei şi creşterea tensiunilor sociale, pe fondul unei instabilităţi politice accentuate.
În raportul asupra perspectivelor economiei globale din aprilie 2012, FMI prognoza un declin economic de 1% pentru Slovenia în 2012 şi o creştere economică de 1,4% în 2013. Datele actualizate din raportul realizat un an mai târziu arată o contracţie a economiei de 2,3% în 2012, urmată de o scădere de aproape 2% în 2013, pe fondul unei creşteri a datorie publice până la 69% din PIB.
Atenţia pieţelor se îndreaptă acum doar către programul guvernamental de salvare a sistemului fin
