Merge coabitarea? Să recapitulăm: pact de... bune maniere, semnat pe şest, într-o noapte de pomină, la palat (o asemenea făcătură numai unuia ca TB putea să-i treacă prin cap. Drept e că a avut şi cu cine s-o pună în operă); hârtia fluturată mai apoi pe sub nasul oficialilor de la Bruxelles, ca drept probă că suspendatul/reinstalat guvernator UE şi-ar fi schimbat năravul; aranjarea numirilor la Parchetul General şi DNA, după tipicul (băsist), îmi pun ei omul meu, pune-ţi şi tu pe al tău, ca să putem conlucra... instituţional, fără selecţie, fără proceduri, fără mapă profesională. La patru luni de la „pact”, merge coabitarea? Strună merge! Toată lumea, sus în deal la Cotroceni, dincolo, la Palatul Victoria şi mai departe, la CE, e mulţumită şi fericită. La Dunărea de Jos se experimentează ceva nou şi... democratic, fără „proceduri”, fără selecţia la care Bruxellesul ţinea morţiş pe vremea Monei Pivniceru. „Expiratul politic” şi „pisicul”, prin bună înţelegere, au îngropat securea. Modelul „România” îmbogăţeşte tezaurul democratic comunitar.

Pe scurt, cum făcu, cum drese, marinarul îşi aranjă ploile. Supravieţuieşte, îşi continuă (ce-i drept, cam jalnic) mandatul. Se agaţă cu disperare de pârghiile pe care speră să le mai controleze şi ne tot semnalează că e prezent, vesel, că deţine semnătură şi control, că nu poate fi ignorat şi înfrânt. Dar nu mai e ce-a fost, făcător şi desfăcător discreţionar în politică şi în administraţie. Nu mai are guvernare de paie, la dispoziţie. Nu mai are nici partid. Partidul său de suflet i-a dat cu flit. „Polul de dreapta” e un vacarm de mişcări politice de buzunar, gălăgioase şi rizibile. Fundaţia (independentă şi apolitică) clocită la Cotroceni, pe care trage nădejde s-o transforme într-un partid „Alb ca Zăpada”, s-a născut ca şi moartă. Preşedintele şi-o „creşte” pentru trista perioadă post-prezidenţială, în ideea, m