„Toţi suntem români, mai mult sau mai puţini Ioneşti”, acesta este mesajul de întâmpinare pe care Ion Barbu l-a purtat sâmbătă, pe piept, la defilarea ce anunţa „Schimbarea la faţă a Petrilei”.
Ce este şi ce ar putea deveni Petrila vom afla mai încolo, în cadrul expunerii propunerilor formulate de atelierele de creaţie arhitecturală urbană, formate din studenţi, români şi francezi, pe parcursul unei săptămâni de dezbateri. Astăzi vorbim despre mesajele transmise de această mişcare culturală, menită să atragă atenţia politicienilor, dar şi administraţiei locale, asupra faptului că Petrila devine un oraş fără personalitate, dar mai grav, fără viitor.
Nu ne putem imagina o manifestare fastuoasă la Petrila fără fanfară. Fanfara a fost un fenomen socio-cultural la Petrila. Era emblematică pentru oraş, acum este absentă din peisajul citadin, îngropată în amintiri. Nu ne-am mirat, aşadar, să vedem fanfara la datorie, mai ales când ştim cât respect şi câtă dragoste poartă Ion Barbu, creierul manifestării, pentru fanfară. În imnurile intonate de fanfară, participanţii la atelier au ales să transmită mesaje extrem de serioase, alarmante chiar, dar într-un mod ludic, pentru a fi digerate mai bine.
„Eu nu sunt decât o mină de sânge care vorbeşte”, este parafrazat Nichita Stănescu. „Petrila, ţara lui N-AVEM!”- ar spune Brigitte Bardot. „Vedi Petrila, e poi... Lonea”, Eugenia Napolitana. „Închide 3 petrileni în Petrila şi vor forma 4 partide”, conform ironiei politice a lui Ion Iliescu. „Noi cu braţe ca oţelul vom culege Păducelu!”, Stahanov o spune pe-asta. Trinitas TV anunţă: „Sfinţii Petru şi Mihai şi-au deschis o mină în Rai”. Păţitul Van Gogh: „Cine are urechi de auzit în Petrila să audă!”. Interlopul Al Capone are o învăţătură napoletană: „Trebuie să păstrăm Petrila întreagă, sigură şi nealterată”. Revoluţionarul general Pierre Cambronne ridică sabi
