În prima zi de luni, după duminica Paştelor, o parte din creştinii ortodocşi obişnuiesc să sărbătorească Paştele Blajinilor. Această sărbătoare mai este numită şi Prohoadele, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor.
Nu există nici o referinţă în Vechiul sau Noul Testament care ar indica la vreun eveniment sau la vreo lege prin care Dumnezeu ar fi lăsat această sărbătoare.
Rădăcinile acestei sărbători vin din timpurile precreştine, când strămoşii noştri erau păgâni. Despre aceasta ne mărturisesc şi o mulţime de legende din tezaurul folcloristic al neamului nostru.
În credinţa populară, cu influenţe păgâne, se spune că, după un an de post şi izolare cei de „acolo“, bărbaţi şi femei, se întâlnesc pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă sau date de pomană de rudele de aici.
Denumirea de blajin vine din slavonul „blajenîi“ – blând, bun, cuvios. Conform imaginaţiei populare, blajinii trăiesc într-o lume îndepărtată, la hotarul între „lumea asta“ şi „lumea cealaltă“, ori aproape de rai, pe o insulă înconjurată de Apa Sâmbetei. Se zice că blajinii descind din Set – unul din fiii lui Adam.
Totodată, se crede că ei umblă goi, sunt oameni scunzi, buni la suflet, paşnici, înţelepţi şi foarte credincioşi. Se hrănesc numai cu fructe. Bărbaţii se întâlnesc cu femeile doar o dată pe an, timp de câteva zile la Paşti, când se împerechează (pentru procreare). Blajinii nu ştiu să calculeze timpul, să ţină sărbători. Semnul că a venit Paştele este sosirea pe apă (Apa Sâmbetei) a cojilor de ouă roşii pe care creştinii le aruncă pe undele curgătoare în Vinerea ori sâmbăta din Săptămâna Patimilor.
Potrivit altor legende, Blajinii sunt chiar primii oameni, moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământului; fără Bla
