Thomas Mann este mereu impresionant cu judecata pe care a formulat-o într-un context anume: Germania anilor treizeci se va prăbuşi deoarece şi-a încredinţat conducerea celor mai puţin pregătiţi, „die Untersten", cum spunea.
Premoniţia s-a confirmat. Putem contextualiza oricât această judecată, dar o putem deopotrivă extrage ca un adevăr valabil în orice situaţie. Ea spune că ori de câte ori se produce răsturnarea de valori, în virtutea căreia cei mai puţin pregătiţi îi controlează pe ceilalţi, se ajunge la catastrofă. O catastrofă fizică (distrugeri de război, înfrângere militară, ocupaţie etc.), dar poate fi doar una valorică, al cărei indicator este, totuşi, măsurabil în sărăcia de performanţe.
Nu se vede oare cu ochiul liber cât de mult depind companii şi instituţii, publice sau private, de personalitatea celor care le conduc? În fapt, după multe indicii (lipsa viziunii dezvoltării în viitor, incapacitatea de a concepe un program, performanţele mediocre, stagnarea în rutină etc.), avem în multe locuri o gravă criză de personalităţi. Aceasta este una din crizele răspândite în societatea românească de azi. Iar odată cu aplicarea anacronicei legi a educaţiei din 2011, criza de personalităţi a urcat chiar în instituţiile destinate să pregătească personalităţi, care sunt principalele universităţi din ţară. Asistăm şi aici la mediocrizarea ce face ca, de pildă, să se discute tot mai puţin despre evoluţia universităţilor autohtone şi tot mai mult despre studiile în străinătate şi eventuala revenire a absolvenţilor. Odinioară, în străinătate se făceau mai ales pregătirile la nivel de doctorat, în rest pregătirea în ţară fiind socotită suficientă. Astăzi, părinţii şi candidaţii preferă să facă totul, adică studiile de licenţă, de masterat, de doctorat în străinătate. Principalele universităţi au ajuns să se laude mai curând cu efectivul de studenţi exportaţ