Carte poştală cu panoramă a oraşului francez Colegiul Tehnic „Vaelriu D. Cotea” primeşte astăzi oaspeţi din Franţa. Delegaţia, compusă din 13 elevi şi două cadre didactice, va rămane în ţara noastră toată săptămana, timp în care va participa la o serie de activităţi comune cu elevii focşăneni
Vizita delegaţiei de la Lycee Professionnel du HautLaguedoc din St. AmansSoult se desfăşoară în baza parteneriatului încheiat în 2012 între cele două unităţi, aceasta fiind a treia întâlnire a partenerilor. Anul şcolar trecut o elevă din Franţa a efectuat un stagiu de practică în Vrancea, printr-un proiect LEONARDO, în domeniul protecţiei mediului, iar un grup de profesori români a vizitat liceul francez. „Oaspeţii francezi vor participa la o serie de activităţi specifice protecţiei mediului precum studiul ecosistemelor din Rezervaţia Cheile Tişiţei, Lunca Siretului şi Delta Dunării. Vor avea de asemenea o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii locale şi ai Agenţiei Judeţene de Protecţia Mediului pentru a se informa despre proiectele în derulare ale agenţiei. Partea culturală cuprinde cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor populare din Vrancea precum şi vizite de la muzeele şi mănăstirile din judeţ”, ne-a spus directorul Colegiului „Valeriu D. Cotea”, Remus Paraschiv. Proiectul educaţional intitulat „Interferenţe” a primit sprijinul consilierilor locali focşăneni care au alocat, pentru buna desfăşurare a acestuia, 9.000 lei, bani ce vor fi cheltuiţi pentru deplasarea oaspeţilor în Parcul Naţional „Delta Dunării”. (M. VLĂDESCU)
Carte poştală cu panoramă a oraşului francez Colegiul Tehnic „Vaelriu D. Cotea” primeşte astăzi oaspeţi din Franţa. Delegaţia, compusă din 13 elevi şi două cadre didactice, va rămane în ţara noastră toată săptămana, timp în care va participa la o serie de activităţi comune cu elevii focşăneni
Vizita delegaţiei de la Lycee Professionnel du