În ediția asta, ceva mai specială, a serialului, facem o vizită la Tescani, la conacul soției lui George Enescu, Maruca Cantacuzino, donat, în 1947, statului comunist cu destinația expresă de așezămînt cultural. Fosta moșie s-a transformat astfel într-o casă de odihnă și creație, reședință temporară pentru compozitori, pictori, scriitori și muzele lor.
Căi de acces: La vreo 35 de kilometri de la ieșirea din Bacău, din drumul național Bacău-Moinești se face stînga și, la capătul Tescaniului, se urcă ușor spre un loc aparte care, în perioada asta a anului, e luminat de un cîmp de rapiță viu, de un galben electrizant.
Dotări: Muzeu, bibliotecă, sală de concerte, livadă. Deși complexul e cu circuit închis, cînd artiștii creează prin altă parte se pot caza aici, în pensiunea cu 35 de locuri, și amatorii care vor să viziteze pianul lui Enescu.
Ambianță: În 2007, la început de mai, împreună cu prietenii Cătălin și Eusebiu, am fost oaspetele Edinei Csüllög (gazda mea și pe timpul concertului Roger Waters de la Budapesta), poeta maghiară venită la Tescani cu o bursă Pro Helvetia pentru un jam session literar cu scriitorii Bogdan Ghiu și Florin Lăzărescu. După excursia alcoolico-contemplativă pe dealul din spatele domeniului, via un magazin din sat, pentru cumpărat ceva de băut, și creația unor paste în minibucătăria de la parterul căsuței cu dormitoare la etaj, pe seară, ne-am întins la un pahar de vorbă în salon, lîngă portretul în mărime naturală al fostei proprietare. Ascultînd în noapte "Dark Side of the Moon", mi s-a părut, pentru o clipă, că zăresc fantoma Marucăi. E posibil, însă, să fi fost doar vinul.
În ediția asta, ceva mai specială, a serialului, facem o vizită la Tescani, la conacul soției lui George Enescu, Maruca Cantacuzino, donat, în 1947, statului comunist cu destinația expresă de așezămînt cultural. Fosta moșie s-a transf