Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bahmu şi Prigoană şi-au făcut declaraţii de iubire la prima ieşire în public după împăcare

Publicat in Click, luni 13 mai 2013 · ·

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană au apărut sâmbătă împreună la primul eveniment după ce s-au împăcat. Cei doi au fost extrem de drăgăstoşi unul cu celălalt, făcându-şi reciproc declaraţii de dragoste la o petrecere din comuna argeşeană Oarja.

În weekend, Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană şi-au făcut datoria de naşi, tăindu-i moţul micuţului Mihai Vlad, fiul primarului Constantin Bâlea, din comuna Oarja, judeţul Argeş.

Cei doi l-au botezat pe copil anul trecut, înainte să se certe. După nouă luni de zile în care au fost despărţiţi, ei au luat parte la petrecerea organizată pe stadionul din localitate, acolo unde a fost amplasat un cort imens.

Mesele au fost decorate cu buchete superbe de flori

Bahmu şi Prigoană au apărut la braţ extrem de relaxaţi şi zâmbitori şi au stat aproape tot timpul unul lângă celălalt, aruncându-şi priviri drăgăstoase.

La un moment dat, Prigoană a invitat-o pe Adriana pe ringul de dans, unde au fost foarte tandri. Nici declaraţiile de dragoste nu au întârziat să apară. Milionarul a mărturisit public că Adriana este marea lui dragoste, iar aceasta i-a întors declaraţiile de iubire. Ei au fost la fel de destinşi în faţa ziariştilor şi s-au tachinat reciproc.

Micuţul a ales de pe tavă un microfon

"Vă mulţumesc doamna Bahmuţeanu! Sunt încântat să fiu lângă dumneavoastră în această minunată seară!", a spus în gura mare Silviu Prigoană. Chiar dacă s-a speculat că moţul micuţului a fost luat cu întârziere din cauza scandalului care a intervenit între cei doi naşi, primarul din Oarja spune că aceştia au fost anunţaţi despre acest eveniment încă de acum 4-5 luni.

Naşii, alături de primarul Constantin Bâlea şi soţia lui

"Naşii ştiau că am fixat data pentru tăierea moţului fiului meu. Au fost foarte relaxaţi şi mă bucur că s-au simţit foa

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Supărat că nu a fost ales vicepreședinte al partidului, liberalul Alin Tișe cântă prohodul PNL: „Cooperativa trădătorilor a pus mâna pe partid”

Adevarul acum 43 minute
Tișe a pierdut sâmbătă, la Congresul PNL, una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte, deși era văzut favorit.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 43 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva Statelor Unite

News.ro acum 43 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produse

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°