Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O mie de şefi cu salarii tăiate în CE Oltenia! Directorii, la jumătate

Publicat in Pandurul, marți 14 mai 2013 ·

Aproape o mie de şefi mici şi mari din CE Oltenia au constatat ieri, în prima zi de lucru după o săptămână de concediu forţat, că au salariile mai mici cu până la 1.000-1.500 de lei. Sunt directori care au pierdut peste 3.000 de lei la salariu. Că salariile şefilor din minerit sunt babane nu contestă cineva, însă modul de uniformizare a acestora lasă de dorit. Mai ales că prietenii conducerii vor avea în continuare salarii mari, iar criteriile le sunt necunoscute angajaţilor.

Scandal cât casa în Complexul Energetic Oltenia. În prima zi de lucru după Paşte, personalul TESA a primit fluturaşii de salariu cu scăderi drastice ale lefii. Este vorba despre o decizie luată în Directorat luna trecută şi care a intrat în vigoare de la 1 aprilie, deşi oamenii nu au semnat un document prin care acceptă aceste tăieri. Se pare că au fost tăieri de 50% şi la membrii directoratului, prin ordinul directorului general.

Cât de corectă este uniformizarea?

Directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie, a menţionat că unii vor pierde, alţii vor câştiga, dar, în final, va fi acelaşi salariu pentru o anumită funcţie. „S-a urmărit uniformizarea a salariilor pe funcţii, acelaşi salariu trebuie să aibă şi un inginer şef din Divizia Minieră şi un inginer şef din Divizia Energetică. Unii aveau mai mult, alţii mai puţin. Unii au câştigat, alţii nu. Ne încadrăm în acelaşi fond de salariu. (...) E uniformizare, acelaşi salariu pe toate palierele. Este o decizie de Directorat, propunerea Direcţiei de Resurse Umane, s-au purtat discuţii şi s-a luat decizia“, a declarat Antonie.

În realitate, spun surse din rândul angajaţilor, la fiecare sucursală a ajuns o adresă de la conducere în care se spune, de exemplu, că toţi inginerii din unitate vor fi încadraţi pe anumite trepte de salarizare. Mai mult, adresa de la CEO spune că câţi ingineri, şefi de secţie, departamente, birouri, e

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Camera de Comerț îi invită pe Nicușor Dan și George Simion la o dezbatere economică

HotNews acum 52 minute
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) anunță că a adresat o invitație oficială candidaților la Președinția României, Nicușor Dan și George Simion, pentru a participa la o dezbatere publică pe teme economice, în fața reprezentanților Camere

Planul Roșu de Intervenție activat în județul Tulcea! Un autocar implicat în accident în apropiere de Niculițel

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 7 mai 2025 în județul Tulcea. Potrivit IGSU, în accident au fost implicate un autocar și un autotren. În autocar se aflau aproximativ 20 de persoane. Din primele informații autocarul a fost acroșat de semir

Mai multe persoane rănite la Tokyo, într-un atac cu cuţitul la metrou. Un bărbat arestat

News.ro acum 56 minute
Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Tokyo într-un atac cu cuţitul, iar presa locală scrie că poliţia a arestat un bărbat, relatează AFP. Circulaţia pe o linie de metrou din capitala japoneză a fost suspendată după atac, potrivit postului N

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum 23 minute
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 3 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Cine este vinovat pentru deprecierea leului? Contre între Nicușor Dan și George Simion la dezbaterea de la BNS: „A fost o mișcare electorală penibilă” / „Nu orice se întâmplă în lume e rezultatul unei conspirații”

Mediafax acum 57 minute
„Din informațiile pe care le am, au fost anumite companii care au pariat împotriva leului. Când voi avea acces la această informație, cu siguranță vă voi prezenta-o și dumneavoastră și publicului, pentru că a fost o mișcare electorală cât se poate d

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Camera de Comerţ şi Industrie a României vrea să organizeze o dezbatere economică cu cei doi candidaţi la preşedinţia României pe 13 mai, de la ora 12.00

G4Media acum 2 ore
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă, printr-un comunicat, că a adresat o invitaţie oficială celor doi candidaţi la preşedinţia Românei, Nicuşor Dan şi George Simion, la o dezbatere publică pe teme economice cu Camerele de Comerţ ş

Reprezentant BNR, despre presiunea pe cursul valutar. „Vom încerca să nu avem creșteri mari în ce înseamnă dobânzile”

Adevarul acum o ora
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), avertizează asupra riscurilor economice din țara noastră în contextul instabilității politice, care s-au suprapus peste probleme precum deficitul bugetar mare.

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 5 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°