Sala de sport a Şcolii 17 din municipiu a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, un seminar naţional de Aikidō Aikikai condus de sensei Dorin Marchiş, cinci dan, preşedintele Fundaţiei Române de Aikidō Aikikai.
Acţiunea s-a derulat pe parcursul a trei zile şi a reunit la start 110 practicanţi ai acestui stil de arte marţiale din Botoşani, Cluj, Reghin, Vaslui, Iaşi şi Suceava şi a cuprins atât antrenamente, foarte intense, cât şi examene de grade, toţi participanţii trecând cu brio examenele. "Cu siguranţă că acest stagiu şi-a atins scopul. La Botoşani, deşi aikidō-ul, a luat fiinţă de doar patru ani, a recuperat în acest timp mai mult decât alţii. Sunt mulţumit de nivelul la care se prezintă sportivii din Botoşani", a declarat sensei Dorin Marchiş.
Vedeta stagiului de la Botoşani a fost Teo Pantea, un băieţel de doar 10 ani care a făcut antrenamente cot la cot cu seniorii. "Mi-a făcut plăcere să particip la acest stagiu. Vreau să lucrez în continuare la fel de bine. Practic Aikidō de cinci ani şi îmi propun să ajung până la centura neagră. Acum deţin centura verde", a afirmat Teo Pantea.
Preşedintele Fundaţiei Române de Aikidō Aikikai a rămas impresionat de talentul puştiului botoşănean şi a spus despre acesta că este cel mai talentat copil din ţară care practică acest sport. "Sper şi îmi doresc să practice acest sport în continuare şi să fie sprijinit de părinţi", a precizat sensei Dorin Marchiş.
Sala de sport a Şcolii 17 din municipiu a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, un seminar naţional de Aikidō Aikikai condus de sensei Dorin Marchiş, cinci dan, preşedintele Fundaţiei Române de Aikidō Aikikai.
Acţiunea s-a derulat pe parcursul a trei zile şi a reunit la start 110 practicanţi ai acestui stil de arte marţiale din Botoşani, Cluj, Reghin, Vaslui, Iaşi şi Suceava şi a cuprins atât antrenamente, foarte intense, cât şi e