Deşi experimentul iniţiat de formaţia timişoreană Sebastian Spanache Trio care a inclus finanţarea de tip „crowdfunding“ pentru apariţia unui material discografic a eşuat, muzicienii Sebastian Spanache (pian, rhodes, wurlitzer), Csaba Sánta (contrabas) şi Radu Pieloiu (tobe) au reuşit să finalizeze primul lor album oficial Humanized, care va fi lansat în data de 24 mai.
Pentru că industriile creative au avut mult de suferit din cauza crizei economice din ultimii ani, s-au dezvoltat noi soluţii, una dintre cele mai interesante fiind crowdfunding-ul, prin intermediul căreia creatori din toată lumea pun la bătaie o idee şi oricine poate contribui cu o donaţie care să ducă proiectul la realizare. În plus, ”consumatorii” de produse culturale care susţin astfel de proiecte îşi asigură o implicare directă, încă din primele etape. Trupa timişoreană Sebastian Spanache Trio a apelat la această soluţie, dar experimentul s-a dovedit a fi un eşec, căci din cei 5.000 de lei cât au sperat să strângă din donaţii prin intermediul acestui proiect, n-au reuşit să strângă decât 175 lei. „A fost un experiment eşuat, din păcate. Şi asta pentru că lumea nu ştie ce înseamnă acest «crowdfunding», la noi, cel puţin. Dincolo, noţiunea funcţionează la nivelul de milioane de dolari. Noi suntem puţin în urmă, ca întotdeauna. Din fericire, am fost ajutaţi de nişte prieteni şi de către Asociaţia ProPhilharmonia pentru discul nostru“, ne-a declarat Sebastian Spanache.
Lansarea albumului Humanized va avea loc în data de 24 mai. Cele şapte compoziții proprii de pe album se vor putea asculta şi descărca pe site-ul www.sebastianspanache.com. Varianta fizică a CD-ului va fi lansată prin casa de discuri Fiver House Records şi va putea fi cumpărată în cadrul turneului de promovoare la preţul de 20 de lei. Albumul a fost înregistrat în studiourile Negura Music din Timişoara de către ingineru