• sătenii din Buhalnita, comuna Hangu, vor ca preotul Cristian Dăscălescu să plece din sat • fratele acestuia, care are grijă de oile fetei bisericesti, a fost implicat într-un conflict sîngeros, un sătean ajungînd la spital după ce a fost lovit cu toporul • totul a plecat de locurile de păsunat • vineri, localnicii au protestat, forte de ordine fiind trimise pentru ca lucrurile să nu degenereze • „De cînd cu luarea islazului de către popă, noi sîntem nevoiti să ne ducem oile pe unde putem, că altfel ni le omoară“, a povestit Ion Rat • „Am să mă rog mult si-o să fac multă pocăintă, pentru ca Dumnezeu să facă lumină si să coboare pacea între oameni“, a declarat preotul Dăscălescu •
La Buhalnita, vineri, 10 mai, în chiar ziua Izvorului Tămăduirii, o parte a sătenilor, în loc să meargă la biserică, au iesit în drum pentru a protesta împotriva preotului Cristian Dăscălescu. Motivul nemultumirii oamenilor, a fost conflictul dintre fratele acestuia, Nicu Dăscălescu, administratorul turmei de oi a preotului, si Constantin Nistor, ciobanul unei alte turme de oi apartinînd satului, conflict petrecut cu două zile înainte si care s-a încheiat cu vărsare de sînge si spitalizarea celui din urmă. La locul protestului, ce se anunta încă de la primele ore ale diminetii a se încheia prin închiderea bisericii si alungarea preotului din sat, în cazul în care agresorul nu va fi arestat, a fost necesară prezenta politiei. Oamenii, vreo 70 la număr, pe chipul cărora se putea citi cu usurintă nemultumirea, se alimentau unii pe altii spunîndu-si ofurile, toate conducînd într-o singură directie. Spre ceea ce înseamnă dreptate doar pentru unii si nedreptate pentru cei multi si fără relatii. După cîteva ore de protest în mijlocul drumului sătesc, la intersectia cu DN 15, locul prin care trecuse pe la 11,00 preotul oficiind procesiunea unei înmormîntări, oamenii si-au schimbat în liniste