Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reuniunea corală de muzică religioasă „Bartolomeu Anania”

Publicat in Mesagerul de BN, luni 13 mai 2013 ·

-AA+A

Reuniunea corală de muzică religioasă „Bartolomeu Anania” foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNSâmbătă şi duminică s-a desfăşurat în Bistriţa reuniunea corală de muzică religioasă „Bartolomeu Anania”, festival organizat de Primăria Bistriţa, prin Centrul Municipal Cultural „George Coşbuc”, al cărui director, prof.dr. Dorel Cosma, a coordonat întreaga manifestare. Deschiderea oficială s-a făcut sâmbătă, la ora 17.00, în biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, fiind prezenţi primarul municipiului, Ovidiu Teodor Creţu, protopopul ortodox al Bistriţei, Alexandru Vidican, monseniorul Gered Peter, de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”, şi preotul Ioan Suciu, paroh al Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime”. În alocuţiunile rostite de cei enumeraţi a fost amintit mitropolitul Bartolomeu, atât de ataşat de Bistriţa, şi reuniunea corală, ca semn de preţuire pentru personalitatea înaltului ierarh.

Prezente, corul de cameră „Appassionata” şi „Viva la Musica” Cluj-Napoca, dirijor Francisc Mureşan; Corala „Academică” Câmpulung Moldovenesc, dirijor Emil Forfotă; corul „Doina” Hunedoara, dirijor Marin Darva; corul „Magnificat” Cluj-Napoca, dirijor Alexandru Suciu; corul „Dionysos” Braşov, dirijor Doscas Dick; Corala „Andrei Mureşanu” Bistriţa, dirijor Cornel Pop.

Fiecare conducător de cor a primit însemnele reuniunii corale, purtând efigia mitropolitului Bartolomeu, şi prin cântecele religioase alese formaţiile au făcut proba repertoriilor executate la nivel profesionist.

După festivitatea de deschidere, „Appassionata” şi „Viva la Musica” au cântat, de la ora 19.30, la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton”, iar duminică formaţiile corale au dus în mai multe biserici din municipiu, în mijlocul credincioşilor, cântul sacru, veritabilul mesaj al reuniunii „Bartolomeu Anania”.

Apreciere: Select

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum o ora
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 10 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 6 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 10 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

Minivacanța de 1 Mai – CFR Călători introduce trenuri suplimentare către Litoral. Cel mai lung traseu este de 20 de ore

HotNews acum 13 ore
CFR Călători anunță că timp de zece zile vor circula din câteva orașe mari ale țării trenuri suplimentare spre Constanța și Mangalia. Unele vor circula începând cu data de 25 aprilie, iar ultimele vor pleca pe 4 și 5 mai. Compania recomandă călători

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 5 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/28°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/26°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/18°