Mici sau mari spectactori deopotrivă, pentru noi toţi universul nevăzut din spatele scenei, repetiţiile, culisele, pregătirile pentru o producţie înseamnă o lume magică şi fascinantă.
Opera Comică pentru Copii ne propune în luna mai două spectacole scurte într-o singură reprezentaţie: "Directorul de teatru" şi "Il maestro di Cappella" (titlu tradus ca profesorul de muzică sau maestrul de cor/orchestră). Cele două partituri comice au ieşit de sub pana a doi mari compozitori: MOZART, respectiv CIMAROSA, partitura celui dintâi – "Directorul de teatru" - fiind concepută pentru o competiţie muzicală organizată de împărat la Palatul Schönbrunn din Viena.
Vă aşteptăm luni, 27 mai şi marţi 14 şi 28 mai, de la orele 11.00 şi 13.00, la Opera Comică pentru Copii pentru o inedită incursiune muzicală în universul din spatele scenei.
Pentru a aduce aceste frumoase şi amuzante poveşti în faţa publicului, Opera Comică pentru Copii a colaborat cu doi dintre marii noştri regizori: RADU GABREA – cunoscut spectatorilor mai ales pentru filmele regizate, printre recentele creaţii fiind „Cocoșul decapitat” şi „Călătoria lui Gruber”, respectiv CRISTIAN MIHĂILESCU, care a semnat regia pentru numeroase spectacole de operă la Bucureşti şi în ţară.
Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul CIPRIAN TEODORAŞCU, iar la orgă va interpreta pianista MĂDĂLINA FLORESCU. Veţi avea şansa de a îi aplauda din nou pe soliştii OPEREI COMICE PENTRU COPII, asistenţii de regie care au lucrat pentru cele două producţii fiind Valentin Racoveanu (Directorul de teatru) şi Sorina Tiron (Il maestro di Cappella).
Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.
Mici sau mari spectactori deopotrivă, pentru noi toţi universul nevăzut din spatele scenei, r